Parlamentarii reuşesc să dezamăgească şi să deprime din nou o ţară întreagă: aceştia au votat azi proiectul care prevede pensii speciale pentru deputaţii și senatorii români, cu 303 voturi ''pentru'' şi 124 ''împotrivă'', existând şi două abţineri, conform stirileprotv.ro

Se pare că munca aleşilor noştri este atât de valoroasă încât merită să fie răsplătită chiar şi după ce aceştia vor părăsi Legislativul. Aşadar, majoritatea parlamentarilor au votat pentru ca un ales să poată primi chiar şi până la 4000 de lei dacă respectivul are la activ trei mandate. Acesta este un exemplu ideal pentru zicala românească ''cine împarte îşi face parte parte''.

De reţinut faptul că singurii parlamentari care au votat împotriva acestui proiect de lege sunt cei din PNL, majoritatea voturilor ''pentru'' aparţinând PSD, PC, UDMR, etc.

Anunțuri
Anunțuri

Declaraţia şoc a zilei aparţine deputatului PSD Anghel Stanciu, care a afirmat în discursul său: ''Dragi, tovarăşi, azi, 16 iunie 2015, trebuie să ne luăm Parlamentul înapoi, să îi oferim Parlamentului şansa de a fi puternic şi de a spori implicarea prin îndemnizaţii.'' Adresarea domniei sale, în cadrul discursului său de dinaintea votului, ''stimaţi tovarăşi'', a stârnit o adevărată furtună de polemici printre români. Deputatul care îşi îndemna colegii să mediteze asupra votului respectiv ar urma să câştige 4600 de lei potrivit noii reglementări.

Acest proiect de lege a reuşit să scandalizeze milioane de români care se simt sfidaţi, umiliţi, şi revoltaţi. Tinerii din Bucureşti doresc să organizeze acţiuni de protest sâmbătă în Piaţa Universităţii, prin care să ceară schimbarea întregii clase politice.

Anunțuri

Românii se consideră furaţi și ignoraţi de conducătorii lor, aceste noi prevederi stârnind indignarea majoritaţii tinerilor.

Nemulţumirea Parlamentarilor în legătură cu veniturile lor s-a mai făcut auzită și cu alte ocazii, dacă vă mai aduceţi aminte de replica ''criminală'' a senatoarei PNL Steliana Miron, care afirma că ''salariul de senator nu îi ajunge nici măcar pentru coafor'', sau replica fostului preşedinte Traian Băsescu, care era şi el nemulţumit de salariul său pentru că ''el este preşedintele ţării şi nu se poate îmbrăca oricum, nu poate purta acelaşi costum sau aceiaşi pantofi de două ori''.

#legislatie #Parlament