Marele mason Țiriac, cu ajutorul "surselor" sale eficiente, a reușit să afle din timp planurile eliei masonice din România, respectiv că, în toamnă, se pregătește retragerea unor sume foarte importante de bani de pe piața de capital, care va determina o nouă megacriză mondială.

În România, sistemul se confruntă cu un război între foști generali DIE și SRI, care aduce după sine şi victime colaterale. Domnul Ţiriac știe acest lucru și, cum nu dorește să aibă soarta arhicunoscutului mogul media Adrian Sârbu, a luat decizia de a-şi vinde acțiunile deținute la Unicredit Țiriac Bank.

Recrutat încă din anii '60, Țiriac a fost preluat, după '90, de grupul care l-a făcut mare și pe Adrian Năstase și a avut acțiuni la Rompetrolul lui Dinu Patriciu, acesta din urmă devenind, dintr-un pârlit arhitect posesor de garsonieră, unul dintre miliardarii României şi proprietar al celei mai mari rafinării din Europa.

Anunțuri
Anunțuri

Deşi Țiriac se ferește că dracul de tămâie, vor fi în continuare "victime" gen Remus Truică, ale cărui legături duc bineînțeles spre Dana Năstase și spre uriașul lanț de farmacii pe care îl are clanul Năstase. Lucru despre care nu se vorbește cu glas tare, ci numai în șoaptă...

În poveste intervine și Victor Ponta, care a fost "cadoul" făcut de generalul DIE Constantin Silinescu lui Adrian Năstase.Și așa ajungem în momentul când Ponta îi vinde un apartament nepoatei generalului Silinescu, omul care l-a creat pe Adrian Năstase, care la rândul lui l-a scos în lume pe Ponta. Zilele trecute se anunța în presă, discret, decesul generalului Silinescu și, totodată, îngroparea multor secrete postrevoluţionare.

Un eveniment de răsunet a fost indubitabil strângerea relaţiei dintre generalul Silinescu şi binecunoscutul Ioan Talpeș, după ce fiica sa s-a măritat cu fiul acestuia.

Anunțuri

Ulterior, divorțul copiilor a rupt relația celor doi generali, care au ajuns la război. O dușmănie notorie este și în ziua de azi între Năstase și Talpeș, Silinescu fiind la momentul respectiv om de încredere al fostului premier.

Din toate aceste conflicte şi din multe altele, ce poate înţelege un suflet sensibil ca al domnului Ţiriac? Probabil, că e cazul să-şi vadă de drum! #Finante