Recunosc, încă nu am fost să vizitez Pavilionul României la EXPO, m-am gândit să fac această plimbare mai prin toamnă, pe răcoare.

Desigur, ca oricare român, sunt şi eu curioasă de cum s-a pregătit România pentru cea mai mare expoziţie universală din lume și cu ce se prezintă în fața miilor de străini care vor să ne cunoască ţară.

Mai bine zis eram curioasă, căci acum nu mai sunt. Curiozitatea mi-a dispărut odată cu descrierile făcute de alții, care, deja, au vizitat Pavilionul României. Descrieri, care, din păcate, nu sunt tocmai favorabile.

Expo 2015 era unica şansă a României să arate lumii întregi cât de buni suntem în bucătărie şi ce specialităţi delicioase are ţara noastră, era unica şansă să cucerim străinii cu mâncarea şi tradiţiile noastre, încât să ne facem auziţi şi la capătul lumii.

Anunțuri
Anunțuri

Însă, se pare că, prestaţia României este o dezamăgire totală.

Cred că sunt dezamăgiţi şi câinii sau pisicile la care ajung resturile din bucătăria pavilionului românesc, până şi aceste animale îşi zic că se putea mult mai bine.

Am citit multe critici până acum, pro și contra, despre România la Expo: unii au criticat dur arhitectura pavilionului, alţii organizarea. Nimic din toate acestea nu m-au afectat. Mi-am zis: poate nu-i chiar aşa, depinde ce moment a prins fiecare.

Până azi, când am văzut câteva poze pe facebook publicate de către jurnalistul Marius Tudosiei. Poze care mi-au provocat un dezgust amar şi care, efectiv, mi-au întors stomacul pe dos. Da, fix aşa, mi-a rămas un nod undeva în gât şi nu am mai putut mânca toată ziua.

Platourile cu mâncare expuse în restaurantul din cadrul Pavilionului au un aspect oribil, ce îţi taie apetitul.

Anunțuri

Eu, una, n-aş mânca așa ceva.

Nu ştiu ce bucătari sunt angajaţi, dar pot spune că, până şi la oricare cantină studenţească din România (am mâncat în mai multe), mâncarea arată mult mai bine, atât ca aspect cât și ca aranjare în farfurie. Şi când ne gândim că, aici, vorbim de Expo și de un restaurant. Sau cel puţin aşa l-au numit și așa tebuia să fie.

Dacă angajau două, trei femei gospodine, care muncesc badante prin casele italienilor, chiar şi fără studii culinare, sunt sigură că făceau adevărate minuni. La fel cum mai pot spune că am cunoscut câteva asociaţii româneşti sau, pur şi simplu, grupuri de români din zona Milano care organizează serate şi evenimente mult mai bine, decât se poate observa că s-a organizat pentru acest eveniment de mare anvergură.

Imaginile postate de Marius Tudosiei au indignat românii din ţară şi din străinătate, iar criticile, destul de dure, nu au întârziat să apară: "oribil", "revoltător", "Şi bunica mea face farfurii mai atrăgătoare!" "Ce cretini! Arata de parcă au fost strânse cu făraşul de pe jos de la cantina Electroaparataj.

Anunțuri

O sculptură în telemea cu Ponta cu Ilici în braţe mai lipsea.", "Mămăliga sigur nu e făcută la ceaun, ci e din aia la pungă, gata fiartă.", sunt doar câteva din comentariile lăsate pe facebook.

Indignat de cele văzute în cadrul Pavilionului Românesc, jurnalistul Marius Tudosiei a scris o scrisoare, pe blog-ul personal, adresată Comisarul General pentru România la Expo MILANO 2015, Georgian Ghervasie:

"Am plecat cu lacrimi în ochi din marele Pavilion al României. Jenat, stânjenit, umilit, pus la colţ! Mi-am dat seama - o dată în plus - de unde vine diferenţa asta pe care o tot simţeam ca un hău între naţiunile mari, vizionare, care ajung să conducă lumea şi naţiunile mici, fără aspiraţii şi fără mândrie. Diferenţa asta vine din implicarea şi preocuparea oamenilor pentru ceea ce fac." scrie jurnalistul, băcan și creator de mâncare de la Băcănia Veche al postului DIGI24

Vă reamintesc că, la sfârşitul lunii mai, o altă postare de pe un blog personal a ajuns virală. Autoarea textului, Raluca Feher, director de creaţie la agenţia CAP, după ce a vizitat Pavilionul României, a scris pe blog impresiile personale, impresii care, ulterior, au ajuns în presă românească şi au scandalizat opinia publică.

Românii continuă să se întrebe ce s-au făcut cu banii alocaţi acestui eveniment la care acum ne facem de rușine. #Romani de pretutindeni #romani in Italia