Știrea simplă e așa: Un tânăr a refuzat să se legitimeze, ieri noapte, iar un polițist din cadrul Poliției Locale Sector 1, a scos pistolul din dotare, l-a lipit de tâmpla acestuia și a executat trei focuri de armă. Oficiali ai Poliției Capitalei au declarat că, potrivit agenților implicați în scandal, tinerii care se întorceau de la o manifestare, i-ar fi atacat cu sticle de bere. În prezent judiciariștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a faptelor. Nimeni nu a murit!

Cel care a filmat toată întâmplarea, Cristian Botez, este un jurnalist cu experiență în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan, adică un om care nu se sperie când vede o armă sau țipă un polițist la el.

Anunțuri
Anunțuri

Din relatările acestuia de pe contul său de Facebook, reiese un singur lucru: că cei care trebuiau să gestioneze situația, adică polițiștii, au scăpat hățurile din mână, iar singura soluție a lor a fost abuzul de forță.

Nu vreau să comentez știrea în sine, pentru că până la un verdict al procurorilor ne răcim gura de pomană. Sunt mai interesat de fenomenul în sine care a dus la creearea unor astfel de premise de forță din partea statului, pentru că Poliția, fie ea și Locală, reprezintă Statul.

De mai bine de câțiva ani suntem obișnuiți, ba chiar nici nu ne mai miră când în prime-time ne sunt prezentate știri cu "mascați" și intervențiile în forță în casele demnitarilor. Arestările în zorii zilei de afaceriști sau politicieni nu mai miră pe nimeni. E chiar normal.

Mai nou, de la începutul anului, inspectorii ANAF defilează prin fața camerelor de filmat ca niște superstaruri, în încercarea lor de "arestare" a bacșișului din crâșme.

Anunțuri

Pare iarăși o normalitate, în ciuda protestelor de pe Facebook. Tot pe rețelele de socializare, aceeași polițiști locali "se luptă" cu babele vânzătoare de pătrunjel de pe marginea bordurii. Nemiloși, aceștia taie amenzi usturătoare. Pare normal?

În niciun caz. Acest nou specimen, apărut în rândurile celor care reprezintă Statul, "polițistul vedetă" pare că e lovit de intangibilitate. Nimic nu-l poate opri în aplicarea legii, nici măcar legea care l-a făcut, până la urmă. Nu spun că e politică "de sus", însă asta reiese din cele relatate de mass-media și din ceea ce vede românul singur în fiecare zi pe stradă. Toate acestea vor duce la ura populației împotriva unei structuri plătite să apere însași interesele ei.

Și nu ar mai mira pe nimeni, dacă în timpul unei banale manifestări, spiritele se vor încinge atât de mult încât mulțimea, pe fondul acesta de iritare, va trece la linșajul oamenilor de ordine. Ieri noapte nu a murit nimeni din fericire, însă data viitoare, tare mi-e teamă că nu va fi așa.

Anunțuri

Oamenii încep să reacționeze și nu oricum ci violent. Poliția, datorită prostului management de imagine și nu numai, a pierdut singurul lucru care o făcea imbatabilă: respectul cetățeanului. Și să nu uităm că cetățeanul român, pașnic de felul lui, are reacții imprevizibile atunci când nu mai are teamă sau respect pentru instituțiile statului. #DNA #legislatie #Politie