O practică de pe vremea comunismului s-a adaptat vremurilor noastre. Atunci, procurorii aveau aşa numita "normă" de cazuri ce trebuiau rezolvate. La fel ca astăzi, pentru că nu puteau proba numărul mare de infracţiuni ce li se repartiza, prindeau câte un hoţ insignifiant din categoria găinarilor şi le puneau în cârcă două, trei fapte penale în plus (pe care aceştia nu le comiseseră niciodată), în schimbul unei pedepse mai uşoare. În felul acesta toată lumea era fericită şi problema rezolvată.

Astăzi se întâmplă la fel. Incapabili să documenteze şi să probeze faptele politicienilor corupţi, procurorii îi pun în "Beciul domnesc" la rece, precum şampania.

Anunțuri
Anunțuri

Este doar o chestiune de zile, săptămâni sau luni până când aceştia devin "colaboratori supuşi". Într-un final previzibil, "şampania" odată desfăcută începe să spumeze, emanând toate bulele de corupţie de care aceştia sunt acuzaţi. Băieţi finuţi, ei nu vin cu mâna goală la petrecerea care urmează, ci îşi aduc şi-i dau la schimb în semn de recunoştinţă pe toţi partenerii de ticăloşii cu care au colaborat. Fericiţi şi încântaţi, procurorii copleşiţi de propriul succes devin mai concilianţi şi lasă pe umerii avocaţilor plătiţi cu bani grei din agoniseala clienţilor, misiunea să le faciliteze acestora eliberarea condiţionată sau un călduţ arest la domiciliu.

Constatând că treaba se îngroaşă şi că pot la rândul lor deveni victime, parlamentarii, într-un total conses, fac front comun şi încep să dea legi sau acţionează în direcţia anihilării acestui fenomen.

Anunțuri

Cel mai recent exemplu este al senatorului Dan Şova, care a scăpat de două ori de ghilotina arestului preventiv salvat de colegii săi. Mai mult chiar, panicaţi, încearcă să modifice codul penal, astfel încât arestul preventiv să fie mult mai greu de impus.

Cert este că electoratul are o "îndoială rezonabilă" şi "dincolo de orice îndoială" să schimbe din temelii clasa politică actuală. De fapt este limpede ca lumina zilei că totul este un circ ieftin, iar mult clamata independenţă a justiţiei este un "fâs" şi praf în ochii partenerilor europeni, care au găsit în MCV (Mecanism de Cooperare şi Verificare) mai mult un instrument de şantaj politic, transformându-l într-un "Mecanism de Constrângere şi Verificare", ce ţine România în lesă şi ne ţintuieşte la periferia Europei. #Dan Sova #Comisia Europeana #Parlament