Crezi că centrele de orientare în carieră sunt o soluție în alegerea unei profesii potrivite? În ultima perioadă, tot mai mulți tineri se află în situații de cumpănă, din cauza incapacității de a decide pentru viitorul lor. Acest lucru este, însă, absolut normal, având în vedere că trebuie să luăm cu toții o decizie importantă, la o vârstă foarte fragedă. Totuși, ce este de făcut în acest caz? Dacă nu ai încredere într-un centru de orientare în carieră sau nu ai posibilitatea de a consulta unul, încearcă să apelezi la autocunoaștere. Pentru început, așază-te într-un loc liniștit, închide-ți telefonul, rețelele de socializare și televizorul, ia o foaie de hârtie și scrie-ți pasiunile.

Anunțuri
Anunțuri

Alături de acestea, scrie ceea ce te liniștește și îți face plăcere să faci în nenumărate rânduri. Scrie-ți talentul (da, fiecare om are cel puțin un talent, trebuie doar să îl descoperi). Când ai terminat de scris, recitește lista. Încadrează apoi pasiunile tale într-o meserie (sau mai multe). Te-ai vedea lucrând în acel loc?

Încă o greșeală pe care o fac mulți liceeni este faptul că își aleg mai întâi facultatea, abia apoi profesia. Greșit, facultatea trebuie aleasă în funcție de profesia pe care vrei să o practici. De câte ori ai întrebat pe cineva ce meserie va avea după terminarea facultății sau în ce domeniu va lucra, iar răspunsul a fost un simplu ridicat din umeri? Dezamăgirea cea mai mare se produce în momentul în care studentul reușește să obțină diploma mult așteptată, însă realizează că meseria nu este tocmai cea visată și pornește pe un alt drum sau rămâne cu insatisfacția profesională.

Anunțuri

În ambele cazuri, facultatea a reprezentat pentru ei un mediu propice doar pe parcursul anilor de studiu, urmând apoi zeci de ani în care vor rămâne cu regretul profesional.

Atunci când îți alegi meseria, pune-te în toate situațiile și ia în calcul atât aspectele pozitive, cât și aspectele negative, pentru a ști exact la ce să te aștepți. Încearcă să nu faci și tu greșeala majorității elevilor! Ia o decizie corectă! #Scoala