Cunoașteți, desigur, isteria care s-a creat în ultima vreme în jurul trupurilor ''perfecte'', deși deformate de sarcină ale mamelor. Cum lumea modei mari încearcă acum să scape de manechinele anorexice după ce a subnutrit generați întregi de fetițe, societatea încearcă și ea să se readapteze psihologic la cerințele noilor idealuri de frumusețe.

Nu ar mai fi nevoie, deci, să ai 35 de kilograme, ci îți este permis să sari direct la 100. Gata cu talia subțire și bine ați venit șunculițe revărsate și triste. Vorbesc aici din proprie experiență. Și eu am trecut prin două sarcini și m-am schimbat. Nu mai arăt ca înainte. Nu îmi vin aceleași haine, pielea nu mai este la fel și sunt în categoria supraponderalelor.

Anunțuri
Anunțuri

Cert este că nu mă laud cu asta. Nu mă simt bine în propria piele și faptul că nu pot să mă țin zilnic de un program alimentar și de sport este pentru mine un alt eșec. Nu unul care să mă paralizeze, să mă arunce în depresie (mulțumesc divinității că există cercei colorați și papuci fistichii care alină orice durere) sau în boală, dar mă împiedică să privesc mereu lumea cu fruntea sus.

Este adevărat: femeile din toată lumea trebuie să se confrunte cu realitatea complexă a pierderii siluetei și, adesea, găsesc consolare în faptul că nu sunt singure în călătoria asta a maternității. Că nașterea, îmbătrânirea, tulburările alimentare, sarcinile pierdute, alăptatul la sân, cezarienele etc. toate aceste ''evenimente'' le schimbă forma trupului și este în regulă.

Stând și cântărind lucrurile, mă gândesc că poate cea greșește sunt eu.

Anunțuri

Poate încă nu am învățat să văd frumusețea altfel. Să o văd în reacția copiilor mei față de brațele mele unde ei își găsesc alinare, în faptul că așa imperfectă cum sunt sunt încă cea mai importantă persoană din viața lor.

Și, totuși, nu pot să scap de obiceiul de a încerca să-mi sug burta, de a ascunde părți din mine care nu mi-au plăcut niciodată. Este suficient să mă simt aiurea și să fantazez la cum ar fi dacă... Sinceră să fiu, m-a bufnit râsul când am văzut primele modele supraponderale pe site-urile de unde-mi cumpăr hainele (căci, în magazine, rareori găsesc ce-mi trebuie mie). Par așa de nelalocul lor, parcă au zâmbetele lipite pe față. Sau poate m-am obișnuit eu să le văd pe schiloade fericite și să-mi închipui că nu au cum să fie altcumva. #familie