Când vii să trăieşti în Italia ori să munceşti mai mult timp, poţi trece prin câteva etape: În primele luni, toţi ţi se par de treabă, săritori, cumsecade, gata oricând să îţi vină în ajutor. După alte câteva luni, sau să zicem minimum un an de stat în #Diaspora românească din peninsulă, începi să vezi lucruri la care nu te aştepţi. Parcă nu mai e toată lumea aşa de bună.

Începutul

Prima oară, poţi fi ademenit cu o diplomă printată şi apoi plastifiată, oferită sub aplauze măgulitoare de asistenţa de la un eveniment oarecare, fie cultural, fie pentru că a venit nu ştiu ce consul ori fie că eşti pur şi simplu prins în hora vreunei petreceri, denumită acolo "festa".

Anunțuri
Anunțuri

Bineînţeles, mulţi dintre preşedinţii de asociaţii care oferă aşa ceva drept recunoştinţă pentru ceva făcut de un conaţional merituos sunt chiar respectabili şi bine intenţionaţi. Dar îi cam numeri pe degete. Din păcate.

Alţii au câte un magazin românesc, ori cine ştie ce afacere şi, evident, la o anume ocazie trebuie să se folosească la maximum ca să îşi vândă marfa.

De când cu mult trâmbiţatul Congres al Românilor de Pretutindeni, s-au născut orgolii nemaiîntâlnite. Unii vor să fie congresmeni fără să aibă habar ce înseamnă. Nici nu ar avea cum, din moment ce nici cei din ţară nu prea au clarificat modalitatea, condiţiile şi scopurile acestui congres. Nu o să dau nume, pentru că sunt prea multe, iar competenţele, în cazul unora, prea puţine.

Au loc din fericire şi evenimente frumoase, unde preşedinţii diferitelor structuri de uniune a românilor, fie că se numesc "asociaţia X", fie că sunt alt tip de organizaţii fac lucruri lăudabile.

Anunțuri

Momentul Abetone 2014 m-a făcut să îmi dau seama câtă superficialitate există în spatele unora. În staţiunea toscană, a avut loc două zile la rând ceva superb, o înfrăţire practic a italienilor cu românii, la nivel de primar şi preşedinţi români de asociaţii. Absolut nimic politic nu s-a discutat acolo şi nimeni nu a cerut vreo funcţie în congresul deocamdată imaginar, promis de un fost ministru fără portofoliu, girat de actualul prim-ministru şi apoi aruncat în sertar cu nonşalanţa deja politicianistă şi binecunoscută a celor care puteau să treacă la fapte.

M-am trezit că patronul unei televiziuni a fost deranjat că momentul Abetone a fost mediatizat în alte portaluri româneşti. Invidie, frustrare, orgoliu total nejustificat. O "urzeală" într-un joc al nepriceperii şi lipsei de percepţie că, indiferent ce nu îţi place la cineva, trebuie să fii profesionist şi să-i recunoşti meritele.

Culise, interese şi ce e de făcut

Există necesitatea de a ne integra mai întâi într-o ţară unde am venit foarte mulţi, aproape două milioane, după cifrele neoficiale.

Anunțuri

Există obligaţia primordială de a respecta aceste legi. Abia mai apoi se impune o lege care să-i ajute pe românii din străinătate în diferite probleme de ordin social. Fie că am numi-o Legea Reprezentantului sau Congresul X, ceva pentru cei din diaspora e necesar.

Acest ceva nu presupune însă ca românii să se trezească cu lideri autotintitulaţi, care să decidă în numele lor. Totul se face organizat şi un conducător de comunitate se alege prin vot.

De fapt, românilor simpli, sutelor de mii, milioanelor din întreaga lume nu li s-a explicat niciodată cu subiect şi predicat ce înseamnă şi ce le aduce bun un Congres al Românilor de Pretutindeni.

Românii din Italia nu au nevoie de şefi cu forţa. Nimeni nu are dreptul să le impună ceva. Ei, cei mulţi şi simpli, au venit în Italia ca să muncească şi să aibă un trai decent, nu ca să fie puşi la zid de mai-marii cărora nu le convine că nu-s chiar mereu percepuţi aşa cum şi-ar dori.

De când e lumea şi pământul, a fost bătaie pe şefie. Jocurile pentru putere din Italia nu au nimic în comun cu liniştea şi viaţa pe care şi-o doresc românii simpli. Deocamdată. Peste aceste jocuri, se mai amestecă şi alţii din România. Şi ei se autointitulează reprezentanţi ai Diasporei, deşi habar nu au cum e să te scoli la prima oră şi să ai de alergat pentru nu se ştie ce acte într-o ţară străină. În culise nu există aşa ceva, ci doar planuri pentru ce ar putea fi în favoarea oportuniştilor.

"Urzeala tronurilor" din Italia are şi alţi actori pe scena luptei pentru "ciolan". Realitatea unui joc cinstit nu trebuie însoţită neapărat de oameni cu funcţii absolut trecătoare la anumite întruniri sau evenimente. Cei ce nu-s interesaţi de ceea ce se întâmplă decât în măsura în care o fac din amabilitate sau au nevoie de voturile românilor. Preşedinţii de asociaţii româneşti care se întâlnesc cu ei vor, unii, să transmită un mesaj corect şi de bun simţ pentru a ajuta comunitatea românească. Alţii se îmbulzesc ca la cozile de pe vremuri, gata să se calce în picioare, când cine ştie ce şef de stat poposeşte în preajma lor, ca să îşi facă un selfie de doi bani.

The Games Of Thrones continuă, din nefericire, prin Italia. Între timp, se conturează o nouă etapă, ca nou sosit pe aceste meleaguri, pentru oricine: Etapa când sita se va cerne, iar comunitatea de români, în întregul ei, va avea de câştigat. Condiţia e să ştie ce vrea, iar asta nu se poate face decât în situaţia în care vor fi uniţi pentru ei şi nu pentru interesul altora. Desigur, prin ajutorul unei legi care să le vină în ajutor şi care încă nu există. Nu ştiu cum ar trebui numită legea aceea pentru cei din diaspora, dar ştiu că e binevenită oricând.

Personal, aştept să văd cu interes "Sezonul II" din filmul care rulează poate şi-n aceste momente. #romani in Italia