Zilele trecute, am văzut la televizor imagini însoţite de ştiri referitoare la viaţa românilor din Marea Britanie. Unii, mai entuziaşti dar şi de bună credinţă, au primit în casele lor pe reporterii unor televiziuni din România. Nu a fost pentru prima oară, s-a mai întâmplat în trecutul deloc îndepărtat.

Mărturisesc că felul în care au scos din context anumite informaţii şi apoi le-au montat în materiale informative, vezi Doamne, de senzaţie, m-a dezgustat. Trimişii de la Bucureşti nu au venit niciodată să asculte sau prea rar, anumite off-uri ale conaţionalilor care trăiesc în Uk. Ei doar au auzit şi-atât. Nici de succesele lor nu i-a interesat.

Anunțuri
Anunțuri

De exemplu, din 20 de minute de ştiri pozitive, au selectat minutul negativ şi apoi l-au difuzat întregii naţiuni române la oră de maximă audienţă. Au pătruns în intimitatea oamenilor şi apoi au dat-o publicităţii fără nicio jenă. Pozitivul a rămas ascuns în cea mai penibilă tăcere a corectitudinii unei prese video care se consideră profesioniste. Noroc cu digi24 care a ştiut să preia uneori şi partea bună a lucrurilor, vorbind despre români frumoşi din "afară" în a lor "generaţie X".

Telespectatorii, manipulaţi şi dezinformaţi

Nu doar în Londra sau ţările Regatului Unit se întâmplă asta ci şi prin alte părţi ale Europei, unde comunităţile de români sunt mai mari.

Deşi a prezentat o întâmplare de acum jumătate de mileniu, filmul Frumoasa Veneţiană ajuns la noi încă din 1998, subtitrat "curtezană" de alţii, nu ar trebui să le lipsească dintre cele vizualizate acestor moralişti ascunşi care se duc pe străzile londoneze doar ca să caute senzaţionalul şi nu esenţialul.

Anunțuri

Veronica Franco, devenită curtezană pe la anul 1500 sau puţin după, interpretată de merituoasa actriţă Catherine McCormack asistată de sentimentalul Rufus Sewell, a izbutit la judecata mai marilor din Veneţia să ridice în picioare toţi nobilii, până şi judecătorul. Aceşti "toţi", au recunoscut că i-au trecut prin pat. Moralitatea lor, paradoxal, s-a făcut vizibilă abia după ce şi-au recunoscut imoralitatea.

Marele premiat cu Nobel-ul pentru Literatură, la anul 1964, scriitor francez, unul din etaloanele culturii de secol 20, pe numele său Jean-Paul Sartre, are un roman-jurnal intitulat Greaţa. Nici această carte nu ar trebui să lipsească din bibliotecile celor care fac pe atotştiutorii când se laudă cu ştiri în jurnale urmărite cu sufletul la gură de mulţi telespectatori manipulaţi şi dezinformaţi. Inclusiv eu, care scriu aceste opinii, am greşit faţă de cei din străinătate chiar dacă nu locuiesc în România, pentru că am uitat să pun un cuvânt în plus la un titlu sau m-am înşelat în impresii dar asta nu mă împiedică să îmi cer scuze.

Anunțuri

E adevărat, se face trafic din titrări de senzaţie dar diferenţa e că la mine e înmiit mai puţin decât la prezentatori de pe unele canale info care sunt plătiţi ca nişte nababi doar ca să citească un text şi să mai afişeze şi o intonaţie de gravitate, plus expresivitate a chipului.

În Greaţa, Sartre evidenţiază sila faţă de lucruri care îl înconjoară. Antoine Roquentin, personajul cărţii, dă nas în nas cu Autodidactul naiv care vrea să fie ce nu prea poate. Sartre e cuprins de greaţă faţă de lucruri în care nu se mai regăseşte. Trecutul îl prinde din urmă şi prezentul îl enervează.

Aşa şi cu ştirile care sunt date la televizor. Moraliştii care arată că le pasă de Diaspora, nu prea sunt moralişti cu toţii, că mai există şi excepţii. Ei sunt atenţi doar la înregistrările de audienţă şi la dramatizarea imaginilor într-un montaj tehnic paralel cu adevărurile pe care nu le prea dau complet pe micul ecran.

Pentru unele televiziuni, scopul scuză mijloacele

Am scris toate acestea pentru că am observat că despre conaţionalii noştri din #Marea Britanie s-au dat de-a lungul ultimelor luni până acum vreo 3 zile informaţii grăbite, pripite. Li s-a părut mai interesantă ştirea că doarme un român în parc decât să spună că dintre cei care au stat întinşi pe bănci sunt şi unii care mai apoi au izbutit să se integreze. Nu li s-a părut interesant să spună că mulţi români din Uk sunt nemulţumiţi de indiferenţa consulatului vis-a-vis de anumite probleme. Nu au fost interesaţi să dea din oră în oră unele aprecieri ale presei britanice despre românii cinstiţi. Nu aducea audienţă şi evident, reclama scuză scopul.

Poate că nu ar fi rău ca unii din aceşti realizatori de informaţii despre diaspora românească să citească şi unii clasici. Sentimentul vinovăţiei şi l-ar putea regăsi şi ei acolo măcar tangenţial, de la Raskolnicov al lui Dostoievski din "Crimă şi pedeapsă" şi până la Julien Sorel, amantul de serviciu din "Roşu şi Negru" al lui Stendhal, alt francez. Până şi un slujitor al Domnului, a căzut pradă viciului sentimental măcar, începând cu soţia primarului şi până la frumoasa Mathilde din casa marchizului.

Când faci pe atotştiutorul şi dai ştiri, trebuie să pricepi că nu eşti aşa şi perfect nici atât. E necesar ca uneori, să ne amintim nu de imoralitatea Frumoasei Veneţiene ci de esenţa filmului în sine ori a cărţii lui Sartre. Ştiu că e o comparaţie forţată dar aşa încerc să am dreptate, adică sunt supus greşelii deci nu-s perfect.

Textul despre moralitate e valabil inclusiv pentru mine. #Romani de pretutindeni #romani in UK