O tânără din Spania, în vârstă de 18 ani, a șocat internetul după ce a publicat o poză cu un băiețel în vârstă de doar 1 an, care se presupune că este fiul ei. Aceasta l-a fotografiat în timp ce fumează dintr-o țigară aprinsă pe care i-o ține un adult, potrivit The Independent, sursă preluată de ProTv. Mai șocant este faptul că mama chiar se mândrește cu reușita ei, dacă putem să o numim așa. La poza pe care a postat-o pe internet a scris și un mesaj în care precizează că băiețelul este viața ei, că îl iubește, ea chiar fiind mândră de faptul că fumează la o vârstă așa fragedă.

Poza a strâns zeci de mii de comentarii și aproximativ 3000 de like-uri, probabil pentru a mediatiza cât mai mult acest caz în speranța că se vor sesiza autoritățile competente.

Anunțuri
Anunțuri

Poate pentru unele persoane fapta acestei mame este un motiv de amuzament, însă inconștiența femeii dusă la extrem poate avea repercusiuni grave atât asupra stării psihice a băiețelului cât și a stării lui de sănătate.

În opinia președintelui Asociației de Pediatri din Spania, Antonio Nieto, acest caz este unul de abuz. Acesta menționează de asemenea faptul că fumatul activ cât și cel pasiv pot dezvolta boli cronice ale plămânilor, în special la bebeluși, sursa ProTv.

Acum mă întreb, ca părinte cum poți să-i faci așa ceva copilului tău? Sau cât de inconștientă trebuie să fie o persoană încat să recurgă la asemenea fapte? Și pe lângă asta, să te mai mândrești în fața întregii lumi cu "performanțele" tale în calitate de părinte. Mulți greșim în creșterea și educarea copiilor noștri, deoarece nimeni nu este perfect, însă de la a face mici greșeli până la prostie și inconștiență e cale lungă.

Anunțuri

Trist este că unii ating asemenea performanțe fără prea mare efort și fără să se gândească cât de mult pot fi afectați copii. Viața lor este în mâinile noastre, ca părinți, și noi suntem responsabili de ce se întâmplă cu ei. Părerea mea personală este că cei ce abuzează de copii lor în orice fel, nici n-ar trebui să aibă calitatea de părinte.

Potrivit sursei menționate anterior, până în prezent poliția nu s-a sesizat în acest caz. Dar în cazul în care va fi cercetată și se va dovedi că ea este cea care și-a obligat fiul să fumeze, riscă să fie condamnată pentru abuzul copilului. De la apariția fotografiei pe internet, femeia din Valencia a primit o mulțime de mesaje de amenințare din partea utilizatorilor rețelei de socializare. #Diaspora #familie