Cu toate că ameninţarea sovietică se pregăteşte să ne facă o vizită la domiciliu, ce să vezi: românul, ca de obicei, nu-i acasă! Conform zicalei din popor "ţara piere şi baba se piaptănă", păcănelele să meargă şi băutura să curgă. Când se vor hotărî ruşii să vină, noi tot pe aici umblăm. Până la urmă, facem parte dintr-o Uniune ai căror membri suntem şi pe-ai căror membri îi cerşim şi îi furăm. Dincolo de acest aspect, pentru ce am aderat la chestia aia numită NATO? Să facă bine băieţii ăştia şi să ne apere, că noi avem treabă!

Totuşi, dacă lăsam hazul de necaz şi ironia de-o parte, avem resurse extraordinare pe care inamicul (precizez: rusul, nu vecinul!) nu le-a luat în seamă: baba cu mitraliera, care datorită osteoporozei are poziţia ideală pentru a manevra armament greu şi plasată bine prin legiunea de palate cu turnuleţe se poate dovedi a fi o armă de "secerat" în masă; ciorditorii de fier vechi, care-s atât de bine specializaţi în acest domeniu încât le dezmembrează ruşilor tancurile din mers; şoferi mulţi şi proşti care pot bloca toate căile de acces într-un timp record; drumuri proaste, presărate cu tot felul de capcane naturale cum ar fi gropile cu nisip "înşelător" şi peşterile camuflate; corupţia, birocraţia şi preaslăvitul simţ al trădării care ne recomandă pentru câştigarea premiului Nobel "Indezirabili de cucerit".

Aşadar, nu avem de ce să ne facem griji: banul să vină, băutura să curgă, femei să fie, că de restul se ocupă alţii. Oricum, ce poate să fie rău - se schimbă leul în rublă? Schimbăm o Uniune cu alta şi, indiferent de culoare politică sau naţionalitate, nouă nu ne pasă, avem treabă!

Ar fi multe de povestit, dar mi se făcu' lene şi cred că mă duc şi eu, ca tot românul, să bag un bilet la pariuri pe 2 lei, poate câştig marele premiu care nu-i mare deloc.

Anunțuri
Anunțuri

Păi, dacă alţii mai prost pregătiţi decât mine pot, atunci eu ce am, râie? Să moară toţi duşmanii mei, în viaţă şi de dincolo, de n-am să fac bani stând degeaba şi am să trag o paranghelie de-o să se audă maneaua pân' la Putin acasă, să-i trepideze vodka-n pahar. #Vladimir Putin #Rusia #Romani de pretutindeni