Nu se fac vizualizări cu vești bune, dar merită să încercăm adiministarea unor mici pilule de umanitate pentru a vedea că lumea înseamnă și altceva, dincolo de can-can-uri, femei încarcerate și faptul că nu au pus mâna pe placa de îndreptat părul de nu știu câte săptămâni. Vă dăm acum o mică mostră și vă provocăm să veniți și cu altele pe care sigur le aveți în jurul vostru.

După cutremurul devastator din Nepal, un bărbat a reușit să aducă zâmbetul pe chipurile a o parte dintre copiii afectați de dezatru. Ron Fowler, un clovn profesionist din Wickliffe, Ohio, a declarat pentru Huffington Post că era în #Nepal în timpul cutremurului de 7,8 grade pe scara Richter.

Anunțuri
Anunțuri

Deși el și familia lui nu au avut de suferit, a văzut cum alte multe familii nu au fost la fel de norocoase. Bărbatul de 45 de ani a decis să inspire un pic de bucurie și a pus la cale un mic spectacol cu baloane. Planul lui a dat roade, iar micuții spectatori au fost extaziați.

''Foarte mulți copii și-au pierdut casele și nenumărați oameni sunt prea speriați pentru a se reîntoarce la ce le-a mai rămas'', a remarcat Fowler.

Gestul său pare mărunt, dar a fost completat de multe altele asemănătoare. Un tânăr nepalez a salvat 55 de orfani de la orfelinatul unde el însuși a crescut. Ishwor Ghimire, de 19 ani, și-a păstrat calmul atunci când pământul se zguduia sub picioarele lui când a mers la centrul pentru femei și copii în nevoie din Kathmandu. Toată lumea țipa și el a fost cel care i-a rugat să iasă afară din clădire.

Anunțuri

Toți copiii, cu vârste între 4 și 16 ani au supraviețuit, ceea ce nu se poate spune și despre clădirea în sine. Împreună cu o angajată a centrului  a ridicat un cort în grădina din apropiere.

Ghimire vizita orfelinatul pentru că acolo crescuse și se angajase ca mentor al copiilor orfani, după ce a primit o bursă integrală la Pulteney Grammar School din Adelaide, Australia.

Numărul morților în urma cutremurului a ajuns la peste 6.000. Dezastrul a rănit 10.000 de persoane și a lăsat mii de oameni fărăr case. Națiunile Unite spun că 1,8 milioane de oameni au fost afectați, ceea ce înseamnă peste un sfert din populația de 27,8 milioane a Nepalului. 1,4 milioane de persoane au nevoie urgentă de sprijin sub forma alimentelor. Avioanele cu alimente și alte materiale sosesc constant în Kathmandu, dar procesul de distribuție este încă destul de haotic.

Miercurea aceasta, în jur de 2.000 de oameni au blocat traficul în capitala țării, protestând ritmul lent de livrare a ajutoarelor. Protestatarii au fost blocați cu ajutorul poliției, dar nu s-au făcut arestări.

Anunțuri

Poliția atrebuit să aresteze însă zeci de persoane sub suspiciunea de a fi devastat casele abandonate sau de a fi împrăștiat zvonuri în privința altor cutremure.

Ca semn însă că viața se îndreaptă spre normal, băncile din Kathmandu au fost deschise săptămâna asta câteva ore, pentru a le da oamenilor acces la bani. Ca rezultat, mii de oameni s-au așezat în stațiile de autobuze, sperând să ajungă în zonele rurale. Unii nu și-au văzut rudele din sâmbăta cutremurului. #Dezastru natural