Deportări. Este exact expresia folosită de premierul britanic, David Cameron, la Londra. Britanicii în general sunt oameni de treabă, mulţi ne apreciază, ba chiar există familii mixte româno-englezeşti şi nu numai. Şeful guvernului din UK pare amnezic.

El vorbeşte zecilor de mii de români din UK care muncesc legal despre deportări. Aşa ceva doar Stalin a mai făcut. Le confundă cu expulzările pentru infractori. Ce gândeşte oare orice român care munceşte în Marea Britanie şi e cinstit, când aude despre măsurile dure pregătite de Cameron?

Să-ţi amintim mister de marile atrocităţi provocate de stăpâna mărilor, Anglia.

Anunțuri
Anunțuri

În 1857, aţi luat soldaţii răsculaţi din India, numiţi şipai şi i-aţi pus la gura tunurilor, drept pedeapsă apoi aţi tras găurindu-i la propriu cu ditamai proiectilul. Politica de apartheid, de până în anii '90, a fost provocată tot de voi. Albii din Africa de Sud se temeau de imperialismul vostru şi de aceea au introdus separarea etniilor, ca să se poată guverna ei între ei iar voi să rămâneţi acasă. Şi să nu uităm nici de un Holocaust al Foamei de prin Bengal, zonă indiană când în anii 40 aţi uitat de subnutriţia celor dominaţi de voi. Au murit vreo 3 milioane de amărâţi băştinaşi atunci. Nu e acuza mea ci a unui jurnalist pe nume Madhusree Mukherjee de atunci.

Pe la începutul anilor '80, v-aţi dus cu războiul şi peste Argentina, vezi cazul insulelor Malvine (Falkland), pe care le-aţi acaparat cu forţa.

Anunțuri

Ce nu ştii onorate mister este faptul că Argentina a moştenit de la Spania acele insule. Istoria pe care ai învăţat-o la şcolile britanice e falsă, David Cameron, pentru că acele insule au fost descoperite de Esteban Gomez, un pilot al expediţiei celebrului Magellan. Poate că nu degeaba v-au mai căzut din stâlpii de la Stonenhenge şi aţi rămas doar cu 17 blocuri în picioare. Dumnezeu nu doarme şi nu uita că singurul vârf de munte din lume în formă de tron, este în Bucegi, România. Se numeşte "Omu".

Mai ţii minte mister pe Jacques Eliacin François Marie Paganel, personaj din "Copiii căpitanului Grant" din secolul 19? Era un tip zăpăcit de fel, desenase harta Japoniei peste America de Nord. Zăpăceala lui ar fi bună acum, geograful reîncarnat în secolul 21 ţi-ar putea desena acum corect o altă hartă şi aceea ar fi a Uniunii Europene şi a raţiunii.

Să îţi mai amintim că "huligans" nu s-au inventat în România şi că ei au provocat moartea a peste 39 de oameni, italieni, plus multe sute de răniţi în 1985 pe stadionul Heysel la finala Cupei Campionilor dintre Iuventus şi Liverpool.

Anunțuri

Pe la 1945, Churchill ne-a vândut ruşilor ca pe o marfă pe noi, românii, iar asta iar nu vă face cinste, mister. Până la urmă, Anglia şi britanicii în general s-a îmbogăţit şi din jafuri şi furturi maritime, chiar în numele reginelor voastre, căci în piraterie, pe vremuri, nu vă întrecea nimeni.

Nici noi, românii, nu suntem uşă de biserică. Dar cei mai mulţi cerşetori i-am văzut prin foiletoanele voastre şi sigur aceia erau luaţi din viaţă şi nu erau de-ai noştri. Da, am făcut şi noi greşeli în istorie, ne-am omorât conducătorii ba chiar i-am măcelărit, ca-n 1989, fără să înţelegem că adevărul nu poate fi aflat de la morţi.

Dar toate acestea au trecut, mister ca şi vremea puştilor "Enfield". Hai să facem pace. Hai să nu mai folosim cuvântul "deportări" sau "Vă găsesc şi apoi vă trimit de unde aţi venit". Nu e frumos.

Ardelenii au o vorbă, David. Sau să-i zicem banc. Cică un ardelean stătea pe o piatră cu obrajii între palme. Îl întreabă unu: "Ce faci, mă bade, şezi şi cugeţi?" Ardeleanul a răspuns cu voce joasă, murmurând: "Nu cuget, mă, numa' şed". Poate că nu ar fi rău mister ca atunci când citeşti aceste rânduri, să şezi puţin, fără să cugeţi. Ar fi mai cuminte să faci aşa că altfel cine ştie ce legi îţi mai vin în minte.

P.S. Dacă vei face ce te-am rugat, îţi promit că o să mă uit în reluare la "Linia maritimă Onedin" şi nu o să te mai dau de gol ce i-aţi făcut strămoşilor lui Freddie Mercury, de la Queen, care de origine era indian şi îl chema de fapt Farrokh Bulsara, născut în Zanzibar, colonia voastră britanică, africană. Dar părinţii lui era din India, deşi perşi şi poate că şi de aceea s-a ferit omul să zică reala lui origine pân' să moară. #Marea Britanie #Romani de pretutindeni #romani in UK