Acum două zile, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a trimis o scrisoare deschisă președintelui ales al României, Klaus Iohannis, prin care îi cerea împreună cu alți patru senatori să ia măsuri astfel încât Livia Stanciu, președinta Înaltei Curți de Casție și Justiție și Laura Codruța Kovesi, șefa Departamentului Național Anticorupție, să fie înlăturate din funcțiile ce le dețin, datorită scandalului izbucnit în urma trimiterii în închisoare a Marianei Rarinca.

Președintele Klaus Iohannis i-a răspuns după două zile lui Călin Popescu-Tăriceanu, atrăgându-i atenția că nu deține nici un fel de competențe de natură legală sau constituțională prin care să le înlăture pe cele două împricinate iar demisia este un act unilateral pe care nu-l pot face decât ele însele.

Anunțuri
Anunțuri

Intrebată de reporteri dacă are de gând să demisioneze, Livia Stanciu a declarat în stilu-i caracteristic, accentuând inutil fiecare silabă a discursului dumneaei, că din punctul ei de vedere nu vede niciun motiv pentru a demisiona, deoarece acuzațiile ce i se aduc nu sunt fundamentate legal.

Mai mult, Livia Stanciu a înaintat Inspecției Judiciare o solicitare prin care aceasta să verifice dacă afirmațiile lui Călin Popescu-Tăriceanu nu cumva au lezat independența sistemului judiciar.

Este halucinant cum un magistrat ca Livia Stanciu, numit în funcție de Traian Băsescu pe criterii numai de el știute, nicidecum pe baza unor competențe sau al unui CV consistent, a ajuns în fruntea Inaltei Curți de Casație și Justiție.

După ce a gafat impardonabil recent, afirmând că ea colaborează cu DNA-ul condus de prietena sa Laura Codruța Kovesi, ea nu are nicio remușcare pentru faptul că a condamnat o fostă angajată a soțului ei la peste 6 luni de închisoare, în urma unui denunț calomnios, după cum s-a pronunțat instanța de judecată ce au găsit-o nevinovată pe Mariana Rarinca, achitând-o.

Anunțuri

Exact ca mentorul său Traian Băsescu și toți cei numiți de acesta în funcțiile de vârf ale principalelor instituții ale statului în timpul cât acesta a fost președintele României, Livia Stanciu vrea să rămână în funcția deținută cât mai mult posibil deși singura sa calitate constă numai în accentuarea silabelor fiecărui cuvânt rostit de dânsa, artificiu prin care încearcă să compenseze o lipsă de competență dovedită cu vârf și îndesat în denunțul făcut împotriva Marianei Rarinca.

Acest denunț a fost făcut de Livia Stanciu ori intenționat, pentru a o băga în închisoare pe nevinovata femeie ca să nu-i mai plătească datoria ce o avea soțul ei la aceasta, ori din incompetență. In ambele cazuri, demisia din funcția ce o deține la ICCJ a Liviei Stanciu este singura soluție ce se impune. Ce s-ar fi întâmplat dacă Livia Stanciu ar fi fost în locul Marianei Rarinca?

Cât mai trebuie să suportăm noi, românii, erorile unor lideri ai justiției pentru care le plătim atât salariile astronomice cât și milioane de euro după ce victimele erorilor câștigă la CEDO procesele? Iar ei rămân bine mersi în funcție fără să plătească măcar un bănuț.

Anunțuri

De ce nu se aplică o procedură similară malpraxisului la medici? #Traian Basescu #Laura Codruta Kovesi