Imaginea României peste hotare a ajuns să știrbească din demnitatea românilor, care sunt etichetați, drept infractorii Europei. Din peisaj nu lipsește, numărul mare de românce care oferă servicii sexuale pentru bani, italienilor. Alarmată de situație, poliția din Siracusa a făcut mai multe anchete, sub coordonarea procurorilor, care au scos la lumină o adevărată organizație criminală, în care activau cetățeni de naționalitate română și italiană, potrivit gazetaromânească.com. Provinciile din Siracusa, Catania și Messina au fost luate cu asalt de anchetatori, în scopul identificării cazurilor de prostituție, în care sunt implicate femei de origine română.

Anunțuri
Anunțuri

Suspecții, cinci români și trei italieni, desfășurau în România, o campanie de promovare a locurilor de muncă în străinătate, cu promisiunea unor câștiguri atractive. Ajunse în Sicilia, fetele erau obligate să se prostitueze, zona de profit era strada către Canicattini Bagni, unde femeile după ce convingeau clienții, își ofereau serviciile pe câmpurile din apropiere.

Anchetele organelor de poliție au avut acces la interceptările telefonice, obținând informații despre modul de acționare al organizațiilor și tratamentul violent, la care erau suspuse femeile care refuzau să respecte indicațiile exploatatorilor.

Rolurile membrilor organizației erau bine stabilite, cetățenii români aveau obligația de a recruta fetele și a gestiona banii câștigați, iar cetățenii italieni, se ocupau cu ducerea acestora la destinațiile de prostituție.

Anunțuri

Procuratura din Siracusa a emis avize de garanție, pentru trei anchetați, I. A în vârstă de 43 de ani, M.S.C de 37 de ani și B.M., de 32 de ani, conform sursei menționate. Operațiunea demarată de poliția din Siracusa, a purtat numele de "Iubita", iar persoanele reținute în urma demersului antiinfracțional, prezintă antecedente penale.

Fetele ajunse prostituate în țări străine, sunt victime ale abuzurilor și exploatării din partea proxeneților, și reușesc să se salveze cu greu din acest cerc vicios, riscându-și viața în lupta pentru libertate. #Diaspora