Pe vremea comunismului, funcționarii cocoțați prin diverse instituții erau numiți oficial "din popor, pentru popor". În realitate, aceștia formau trupa executanților de partid, cei care puneau în aplicare directivele PCR. "La Congresul al `nșpelea, s-a stabilit că... se execută așa și pe dincolo". Funcționarii băteau din bocanci și planul se punea în executare, fără discuții. Cine discuta... dispărea.

Între timp, ne-am "lovit" de democrația care se pare că e la fel în toată Europa. Adică, percepută fiecare după cum vrea.

Winston Churchill spunea că "libertatea nu înseamnă să faci ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie".

Anunțuri
Anunțuri

Pentru că nu ne batem capul să facem ceea ce trebuie, facem ceea ce vrem, în ideea că e ceea ce trebuie, individualismul dus la extrem reușind să facă individul să considere că e bine numai ceea ce crede și ceea ce vrea el. Atât!

Pericolul este cu atât mai mare când se îmbină formalitățile comuniste cu individualismul mai sus menționat. Doar ce-a avut loc marșul minorităților sexuale. În calitate de "sponsor oficial" al acestui eveniment, Comisia Europeană și-a găsit de treabă și s-a apucat de emis directive în teritoriu.

"Planul de acțiune i-a permis Uniunii să dezvolte instrumentele și resursele necesare pentru a elabora și a pune în aplicare o politică mai coerentă. Înființarea, la Bruxelles, a unui Grup de lucru al Consiliului pentru drepturile omului (COHOM), adoptarea unui ansamblu de orientări detaliate la nivelul UE cu privire la aspecte-cheie legate de drepturile omului [libertatea de religie sau de convingere, drepturile persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersexuale (LGBTI), libertatea de exprimare online și offline], adoptarea unui set de instrumente pentru o abordare bazată pe drepturi privind dezvoltarea, adoptarea unor strategii locale de țară privind drepturile omului bazate pe activitatea de cooperare desfășurată de delegațiile UE și de ambasadele statelor membre, înființarea unor puncte de contact pentru drepturile omului în cadrul delegațiilor UE, ameliorarea unui program de formare specific pentru personalul UE și diplomații statelor membre.

Anunțuri

(…) În plus, acesta a favorizat concentrarea acțiunilor UE pe o serie de priorități-cheie, printre care se numără drepturile femeilor și fetelor, drepturile copiilor și drepturile persoanelor LGBTI", se arată în bilanțul Planului de Acțiune 2012-2014 al Comisiei Europene, emis la 28 aprilie a.c., de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate.

"Noul Plan de Acțiune privind drepturile omului și democrația 2015-2019" continuă în aceeași notă, după cum sesizăm la Cap. II - Abordarea principalelor provocări din domeniul drepturilor omului, art. 12 - Stimularea participării active a actorilor locali, b): "Sporirea gradului de sensibilizare în rândul membrilor-cheie ai personalului de la sediul central, din delegațiile UE și din ambasadele statelor membre cu privire la chestiunile legate de persoanele LGBTI și asigurarea faptului că aceștia tratează chestiunile respective în mod mai proactiv".

Pe românește, ți se spune frumos: faci așa și așa, că, dacă nu, zbori din funcție, neeuropeanule, care ești tu, locuitor de grotă!

Revenind la acest marș al minorităților sexuale, sunt nevoit să precizez că nu i-am înțeles niciodată scopul.

Anunțuri

Pe lângă faptul că mai degrabă s-ar numi parada ambasadelor, întrucât ele sunt de fiecare dată mai numeroase la această acțiune decât homosexualii și lesbienele, îmi "dă cu virgulă" sloganul "proud to be gay" (mândru că sunt gay - n.r.).

Parcă Uniunea Europeană condamna mândria de a fi ceva, ca să nu-l deranjezi pe celălalt. Cum ar fi naționalismul, de exemplu, cunoscut la nivel european ca fiind ceva rău. Apoi, dacă există mândria de a fi gay, inerent ar trebui să existe și mândria de a fi heterosexual. Corect? În acest sens, un "mândru heterosexual" ar trebui să facă sex cu prietena lui în intersecție, cu televiziunile de faţă, pentru expunerea mândriei? Sau cum se face? Sau nu se face, că e extremism?

Până la lămuriri, ne concentrăm la directivele Comisiei Europene, care ne acordă libertatea de a fi obligați să facem ce vrea ea.

Apropo, că tot vorbim de această "nouă Europă". Ea mai este cunoscută pentru multiplanurile de superdezvoltare și pompare a fondurilor pentru combaterea șomajului. Pe lângă acele interminabile sesiuni de traininguri și televiziuni și tone de mape de prezentare și proiecte pe ani îndelungați și prezentări prin sălile de conferință ale hotelurilor ș.a.m.d., eu n-am auzit de valurile celor "angajați pe fonduri europene". Dar, poate ar trebui să mă autocenzurez, să nu deranjez libertatea impusă de Comisia Europeană. #Comisia Europeana #Comunism #orientare sexuala