Stim cu totii discutiile din ultima perioada despre fiscalizarea bacsisului. Oare cine se va supune cu adevarat acestei reguli? Eu una nu sunt adepta bacsisului, nu las niciodata #Bacsis (nu pentru ca as fi zgarcita), dar sunt de parere ca fiecare om trebuie sa-si faca meseria cu simt de raspundere si respect, indiferent de cat castiga (ca e chelner, frizer, taximetrist sau orice altceva).

Bacsisul nu ar trebui impozitat, este de fapt un "cadou" pe care unii il dau sau nu, in functie de cum considera ca au fost serviti. Din cauza acestui bacsis cu care au fost invatati toti, nu se mai uita nici medicii la pacienti daca nu le bagi ceva in buzunar, iar apoi lumea se plange "de ce oare nu si-a facut treaba medicul/asistenta respectiva"? Pai daca nu i-ai dat bani normal ca nu se uita la tine, pentru ca tot tu, romanule, i-ai invatat asa! A, si inca ceva, ar trebui sa ajungem sa avem salarii ca in majoritatea statelor membre UE, astfel incat sa nu mai fiti nevoiti sa ziceti ca traiti din TIPS.

Anunțuri
Anunțuri

Si eu am salariu tot minim pe economie, nu am o meserie care sa presupuna primirea bacsisului, dar nu ma plang si incerc sa vorbesc cat de frumos pot eu cu fiecare persoana cu care intru in contact pe parcursul desfasurarii programului de munca.

REGISTRUL DE BANI PERSONALI

Alta controversa si acest registru. Ajung frumusel vineri la munca si mi se spune ca trebuie sa scriu in REGISTRUL DE BANI PERSONALI cu cati bani am venit la mine si cu cati bani plec. Astfel, daca imi cumpar un corn sau un covrig sau orice altceva, trebuie sa scriu in registru ce si cat am cheltuit, ceea ce mi se pare o aberatie totala! Sunt curioasa daca domnul Victor Ponta cand ajunge la serviciu isi ia registrul si scrie cati bani avea la el la inceputul programului de munca? Penibili... o sa ajungem o tara de rasul tuturor, asta daca nu cumva suntem deja.

Anunțuri

Multi romani l-au votat presedinte pe Klaus Iohannis in speranta ca se va putea schimba ceva, dar vad ca este din ce in ce mai rau. Daca el, care este autoritatea suprema, nu poate face nimic, atunci cine va putea face? Noi, romanii de rand? #Joburi #Finante