În programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din anul 1994, securitatea umană se concepe ca "securitate în fața amenințărilor cronice ca foametea, bolile și represiunea" (Allan Collins, Studii contemporane de securitate, p. 129). În acest context, școala de concepție îngustă, cu reprezentant Mack, "argumentează că amenințarea folosirii violenței politice asupra indivizilor sau a altor actori politici reprezintă focusul necesar al concepției securității umane". Din perspectiva sa, școala de concepție largă extinde definiția securității umane, accentuând faptul că scopul său, este "să apere nucleul vital al tuturor vieților omenești pentru a promova libertățile umane și realizarea individuală" (Allan Collins, op.cit. p.132). Securitatea umană este antropocentrică, pentru că este orientată către om, spre deosebire de securitatea statocentrică. Ea este "orientată către securitate, pentru că se focusează pe libertatea față de frică, de pericol și de amenințări" (Idem).
Astfel, securitatea vieții, securitatea comunității și a întregii societăți sunt in primul plan absolut, comparate cu alte aspecte ale guvernării. Normal, multe obiective din agenda guvernanților servesc creșterii securității. Dar, într-un mod în care securitatea să se consolideze continuu, ea trebuie să se definească drept element central al programelor guvernanților, ceea ce ar aduce coerența definirii obiectivelor și, mai apoi, acțiunea organizată pentru realizarea lor. Practic, totul trebuie să înceapă de la clarificarea completă a conceptului de securitate și a legăturilor organice pe care le are cu toate aspectele guvernării.

Pozițiile actuale asupra conceptului de securitate aduc primatul conceptului de securitate umană/securitate a omului, care refocusează securitatea mai mult asupra individului decât asupra statului. Refocusând-o către individ, se pot înțelege mai bine modurile diferite în care bunăstarea umană este influențată de fenomene diferite precum degradarea mediului, guvernarea proastă și crima organizată. Mai mult decât orice actor, este guvernarea locală cea care are responsabilitatea și sarcina prioritară a unui focus către securitatea individului. Pentru a realiza acest lucru, ea trebuie să se orienteze către cunoașterea tuturor variabilelor securității umane, pentru că acestea au o importanță de primă mână pentru a defini politicile necesare unei guvernări efective.

Guvernanților români prea puțin le pasă de cetățeanul de rând, aceasta este o lacună a caracterului fiecăruia dintre ei. Interesul personal al dumnealor le scurtcircuitează gândirea în ceea ce privește necesitatea asigurării securității umane. Iresponsabilitatea, lăcomia pentru îmbogățire și nesimțirea politicienilor fac să existe o prăpastie între politician și omul de rând, între ceea ce reprezintă securitatea umană a cetățeanului și scopurile mărunte ale guvernanților.