În ultimii ani tot mai mulţi absolvenţi de liceu aleg să studieze în stăinătate. Decizia lor este susţinută de programele oferite de Universităţile din stăinătate care fie le acordă un împrumut special pentru studii ori diferite burse pentru a le veni în ajutor cu bani.

Între timp cei din România se împart în trei tabere: cei care nu merg la facultate, cei care aleg medicina, dreptul sau ingineria şi cei care nu aleg domeniile mai devreme enumerate şi sunt sortiţi ,,pieirii" prin şomaj.

De ce? Fiindcă din păcate, o mare parte din studenţi aleg să îşi cumpere notele, profesorii, lucrarea de licenţă eventual şi un post bun.

Anunțuri
Anunțuri

Ceilalţi se zbat , dar devin doar alţi studenţi cu diplomă.

Medicii noştri pleacă în străinătate pentru un salariu pe măsura muncii lor. Cei care au ales alte facultăţi ajung să fie chelneri în cafenele şi lucrători comerciali. Acest lucru creşte pretenţiile instituţilor private iar cei fără studii superioare sunt daţi la o parte.

Încă de mici suntem educaţi de părinţi să ţintim sus şi să îi depăşim. În liceu suntem învăţaţi elemente de economie, contabilitate şi educaţie antreprenorială. În facultate, indiferent de profil li se bagă studenţilor pe gât conferinţe despre antreprenoriat, despre oameni care şi-au clădit propria afacere şi acum au ajuns sus.

Trăim într-o perioadă în care cu toţii dorim să devenim şefi, dar uităm cel mai important lucru: resursa umană. În orice domeniu, cea mai importamntă resursă este omul, muncitorul.

Anunțuri

O ţară plină de şefi nu poate prospera. Zeci de serii de studenţi care au diplome în domenii care mai decare cu nume greu de pronunţat stau pe bară şi aşteaptă. Anul umrător apar alte serii şi alte serii şi se crează astfel un surplus de ,,diplomaţi" dar prea puţini oameni care ştiu să fie diplomaţi.

Ce face statul în această privinţă? Statul stă cu mâinile în sân şi aruncă vorbe precum ,,avem prea mulţi pshiologi ce facem cu atâţia?" ,,prea mulţi contabili" ,, prea mulţi..." Iar în realitate vedem tot mai des cazuri de suicid, crime comise la vârste fragede şi comportamente greşite la loocul de muncă descoperite doar când e prea tarziu. Toate acestea fiindcă testele psihologice s-au transformat într-o simplă completare a unui chestionar.

Avem profesori irascibili care îşi traumatizează fizic şi psihic elevii, medici care aleg această meserie pentru bani nu pentru a salva vieţi şi funcţionari publici care în fiecare zi ne aminstec ce salarii mici au.

Orice lider are nevoie de subalterni.

Anunțuri

Trebuie să învăţăm şi să acceptăm şi o clasă mijlocie în societate. Discrepanţa veniturilor cetăţenilor români este arlmatoare. Şcolile de arte şi meserii sunt de ani buni uitate şi elevilor li se dă impresia că acolo ajung cei care nu doresc să înveţe.

Dacă vrei să faci pantofi, o haină sau să îi aranjezi cuiva părul ai nevoie de studiu şi mai ales practică. Dar câtă practică pe bune se face în România când elevii abia păşesc şi sunt întâmpinaţi cu ,,vei primi bani puţini" ,,se plăteşte prost munca asta".

Acum clădirile din centrul vechi deasupra cărora scrie cu litere mari italice ,,blănărie" şi ,,ceasornicărie" sunt doar fundaluri pentru pozele de Facebook.Fabricile de textile se transformă în clădiri de birouri, iar muncitorii care făceau cândva piese pentru avioane şi armament privesc acum în drumul lor spre supermarket ruinele locului unde cândva veneau zilnic.

Poate salvarea vine chiar de la elevii de care vorbeam la început. Cei care vor studia în afară şi se vor întoarce în ţară. Fie din patriotism, fie din dragoste faţă de familie sau o dorinţă nebună de a reuşi în ţara lor. Ei bine, cu aceştia ce facem? Avem locuri de muncă să le oferim pe măsura educaţiei lor?