Discriminarea este un flagel, un virusel cuibărit în orice om, nu contează naționalitatea sa, cultura sau inteligența sa. Acestea din urmă ajută doar la a masca ceea ce există înăuntru.

Am luat hotărârea de a părăsi România și a mă stabili într-un loc unde pot fi ceea ce sunt, să trăiesc liber și fără grija că undeva la un colț de stradă cineva mi-ar putea aduce injurii sau mai rău agresa fizic pe motiv ca sunt gay.

În ultimii ani pe care i-am trăit în România am simțit discriminarea pe propria-mi piele de multe ori, uneori fățiș, alteori ascunsă după paravane de bun simț. În schimb niciodată sub vreo formă în care aș putea-o demonstra!

Am simțit ce înseamnă să fi exclus, umilit sau marginalizat. Am învățat să trăiesc cu asta și am ținut capul aplecat ca și cum as fi fost vinovat de ceva... Și toate acestea pentru că am fost sincer, atunci când cineva se interesa de orientarea mea sexuală și am încercat să-mi menajez creierii de o presiune total inutilă, aceea de a trăi într-o minciună.

Ocazia ni s-a ivit, mie și partenerului meu, în luna noastră de miere. După o nuntă, pentru noi superbă, pentru restul lumii controversată, am ajuns aici, în Spania. După două zile de relaxare, într-o plimbare ne-am uitat unul la altul și am decis, fără multe cuvinte, să rămânem. Am testat locul, ne-am sărutat pe stradă, lucru ce în Romania nu am îndrăznit să-l facem, și am fost surprinși, ironic, puțin dezamăgiți, în jurul nostru nimeni nu avea nici o reacție. Așa a fost începutul unei vieți total noi.

Am anunțat că nu ne mai întoarcem, am început procedura pentru a primi rezidența, de învățarea limbii, ne-am închiriat un apartament și ne-am bucurat de viață.

Cum orice lună de miere trebuie să se și termine, ne-am apucat să ne căutăm un loc de muncă. Și acum după un an și jumătate de căutări, am o nouă concluzie. Da aici nimeni nu ma discriminează nimeni pentru că aș fi gay, însă sunt discriminat pentru că sunt român.

Când prezinți actele acest mic detaliu schimbă totul. Direct nu mi s-a spus decât de trei ori, niciodată în scris, în rest răspunsuri doar de genul nu sunt ceea ce se caută...

Și acum întorcându-mă la introducere pot afirma că discriminarea există peste tot, sub multe motive, de sex, naționalitate, aspect fizic, vârstă, handicap etc... Se fac an de an eforturi pentru a nimici acest feomen, dar și oamenii se adaptează pentru a opune rezistență. Discriminarea există în fiecare dintre noi, acțiunile ei sunt greu de demonstrat dar lasă urme adânci. #Uniunea Europeana