In ultima saptamana s-au emis nenumarate ipoteze cu privire la prabusirea zborului 4U9525 al companiei Germanwings în Alpii francezi, prabusire produsa intentionat de copilotul Andreas Lubitz. Depresie, tulburari psihologice, probleme in dragoste, tendinte suicidare si asa mai departe. Nu s-a concluzionat insa mare lucru. Ce sa se fi intamplat oare in ultimele clipe in cockpitul aronavei prabusite in Alpi?

Ce l-a determinat pe tanarul copilot, in varsta de 28 de ani, sa curme vietile atator nevinovati? Nu e nimic complicat si totusi... Analizand si punand totul cap la cap, ipotezele anchetatorilor, declaratiile fostei iubite a copilotului care a povestit că anul trecut, după o ceartă, bărbatul ar fi amenintat ca: "Într-o zi, voi face ceva ce va schimba tot sistemul şi atunci toţi îmi vor şti numele şi şi-l vor aminti" nu se poate ajunge decat la o singura concluzie. Andreas Lubitz corespunde profilului unui sinucigas bolnav. Frustrarile, obsesiile, tulburarile comportamentale, furia, depresia, tendintele suicidare, alaturi de dorinta ca lumea sa isi aminteasca numele sau, nu pot decat anticipa dezastrul care a urmat.

Iata ce spune procurorul francez Brice Robin. "Nu pot folosi nici cuvântul sinucidere; nu poţi comite sinucidere când ai responsabilitate pentru 100 de vieţi omeneşti" 

Intr-adevar, nu a fost o simpla sinucidere si nici actiune terorista. Copilotul a trimis la moarte 150 de suflete care au avut nesansa sa se afle in acea aeronava. Dar de ce? Andreas Lubitz isi dorea sa moara. Da, putea sa se arunce de la inaltime, sa se inece, ori sa se impuste, ar fi avut nenumarate variante. Insa, moartea lui nu ar fi fost amintita, poate doar in vreun cotidian local. Nimic de notorietate. Numele lui ar fi ramas ascuns in vreo fila pe ultima pagina a vreunui ziar. Si cam atat. Mintea bolnava a copilotului dorea mai mult. Faima. Voia ca numele lui sa fie cunoscut. Si cum altfel decat prin prabusirea unui avion plin cu pasageri. A obtinut exact ce si-a dorit. Iesirea din anonimat.

Numele lui s-a aflat si inca se afla pe buzele a milioane de oameni. Cu siguranta, mai exista si altii ca el. Testele psihologice ar trebui sa fie capabile sa depisteze si sa scoata din sistem personalul cu probleme psihice atat de grave. Faptul ca Lubitz a reusit sa isi ascunda atat de bine tulburarile mentale si sa treaca de teste, arata disfunctionalitatea si lacunele unui sistem care poate va invata ceva din aceasta tragedie. 

Andreas Lubitz a obtinut ce a vrut, dar nimeni nu poate sterge durerea familiilor ramase in urma.