Fostul judecator al Curtii Constitutionale al Romaniei (CCR), a fost retinut marti pentru 24 ore, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

"S-a emis ordonanță de reținere pe 24 de ore. Ar fi incercat sa-si vanda caprele, cincizeci la numar, pe care nu le are, prin persoane interpuse", a spus avocatul judecătorului CCR. Miercuri, procurorii DNA vor cere arest la domiciliu pentru Toni Grebla, a precizat avocatul. Judecătorul CCR ar fi fost retinut după un denunt al unui avocat.

Daca n-ar fi fost de ras, cu siguranta ar fi fost de plans. Pe langa zecile de dosare de coruptie care tot apar in aceasta perioada, procurorii DNA, cel putin unii dintre ei, nu au stare daca nu beneficiaza putin de rolul avut.

Anunțuri
Anunțuri

Nu ca cineva i-ar banuii pe acestia de o corectitudine iesita din comun sau de faptul ca nu sunt implicati politic si nu intrumenteaza dosare.

Nu cu foarte mult timp in urma am asistat la arestari pentru mita in oua, dar, nu numai, sa ne amintim si de celebrul dosar "Caltabosul", al lui Traian Remes, acuzat ca a luat spaga carnati si caltabosi. Daca nici asta nu pare o gluma proasta, atunci nimic nu mai pare astfel.

Toni Grebla, in varsta de 62 ani, este de profesie acovat. Fondator al CFSN Gorj, fiind si presedintele filialei. In 1990 a fost numit prefect de Gorj, fiind, de asemenea, si primul prefect al judetului dupa revolutie, functie pe care a ocupat-o pana in 1993.

Acesta a ocupat mai multe functii publice de-a lungul anilor, iar din decembrie 2013 este judecator la Curtea Constitutionala, din partea Senatului, inlocuind-o atunci pe judecatoarea Iulia Motoc care a fost aleasa magistrat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Anunțuri

Toni Grebla nu este tocmai cel mai sfant personaj din politica romaneasca, acesta a aparut, de cateva ori, alaturi de mai multe personaje controversate, intre care Ion Bircina, considerat a fi unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri de etnie roma din Gorj, dar cunoscut si pentru afacerile sale controversate cu statul.

Daca Toni Grebla a vandut sau nu cele 50 de capre cu ajutorul interpusilor ramane sa vedem. Se stie totusi ca acesta facea afaceri cu capre si struti de mai mult timp.

Toni Grebla a mai fost acuzat si pentru export ilegal in Federatia Rusa in ciuda embargoului impus de Moscova tarilor U.E