Aniversarea varstei de 38 de ani pentru demisionarul ministru al Finantelor Darius Valcov a coincis cu retinerea sa pentru 24 de ore, ulterior fiind propus pentru arestare preventiva pe o perioada de 30 de zile. In acelasi timp noul Cod Fiscal, la care acesta a fost unul din principalii creatori, a fost aprobat in sedinta Guvernului.

Acuzat de trafic de influenta intr-un dosar din perioada 2008-2012 cand a fost primar al municipiului Slatina din partea PDL, Darius Valcov a trecut brusc de la declaratii de nevinovatie la solicitarea catre senatori de a vota pentru aprobarea cercetarii sale de catre organele abilitate, respectiv procurorii #DNA. Aceasta schimbare de atitudine lasa loc unor speculatii privind eventuale denunturi pe care Darius Valcov le-ar putea face din arest.

Fostii sai colegi din Senat au dat curs dorintei lui Darius Valcov si au votat astfel: 97 au fost pentru, 48 contra si 5 s-au abtinut in favoarea cererii de retinere si arestare formulata de procuroriiDNA. Asa incat Darius Valcov a schimbat petrecerea aniversarii a 38 de ani cu o noapte petrecuta in arestul Politiei Capitalei, joi fiind propus pentru arestare preventiva de 30 de zile.

El este acuzat de trafic de influenta efectuat in perioada cat a fost primar, atribuind contracte preferential unei anumite firme care ii returna un comision in valoare de 20% din sumele incasate in urma contractelor primite. In afara lui Darius Valcov in acest dosar mai sunt urmariti penal si Minel Prina (actualul primar al orasului Slatina), Cristian Tomescu, Bogdan Timofte, Lucian Susala si Danut Tiganu.

Lasand la o parte faptele penale ale lui Darius Valcov, mi se par nefiresti acuzatiile de primire de sacose cu bani in cimitir sau ascunderea unor tablouri valoroase intr-un seif, actiuni care nu prea se potrivesc cu nivelul de inteligenta al singurului ministru de finante post-decembrist care nu a fost de acord cu FMI la ultimele negocieri ale Guvernului, lucru de la care e posibil sa i se traga aceasta arestare dupa 4 ani de la evenimentele incriminate de procurori.