Romanul emigrant? Un fel de stea care niciodata nu se stinge. Diaspora? Comunitatea tututor romanilor plecati din tara lor ca sa isi caute un rost si o viata mai buna acolo unde munca le e rasplatita, macar financiar.

Romanul emigrant duce cu el o cruce pe care si-o poarta peste mari si tari, in strainatati si intr-o lume rece, departe deseori de ceea ce se asteapta sa gaseasca. Daca cineva ar sti sa citeasca dincolo de chipul si zambetul sau, poate ca ar descoperi lacrimi scurse de pe obrajii dragostei de doruri sau poate un volum aievea fara titlu, povestea fiecarei vieti de roman plecat din tara lui, departe de locurile dragi si unde s-a nascut.

Anunțuri
Anunțuri

Badanta din Italia ori din alta parte a lumii, probabil numita altfel, suporta toanele familiei pentru care slugareste la propriu uneori. Sprijina batrani sau batrane neputincioase, le alina durerea batranetilor si cu toate acestea, poate prea des suporta jigniri din partea acestor familii. Spala oameni straini, curata grupuri sanitare, calca rufe cu tonele si niciodata nu poti sti ca dupa fiecare asemenea romanca ce se chinuie sa faca un ban si-o viata mai frumoasa pentru ea si copiii ei ori pentru sine, ar putea fi cineva cu studii. Cu educatie. Au ajuns absolventele de facultati de toate varstele, profesoarele, sa slugareasca prin alte tari. Nu mai au decat o grija: sa castige mai bine si e de inteles. Facultatea in Romania nu le asigura mereu un loc de munca si un venit decent nici atat.

Anunțuri

Romanul emigrant duce dragoste de dorurile orasului ori satului drag de unde a plecat, duce lipsa dorurilor de demult, in arc peste timp, acolo unde toate acestea au ramas in urma. Iar acum tot el e jignit, tot el e invidiat, pentru propria lui munca si suferinta ca sa-i fie mai bine e considerat tradator de tara ori neiubitor de Romania. A dormit prin aeroporturi, prin parcuri, prin camere, ingramadit alaturi de altii in spatii devenite tot mai neincapatoare ca sa poata achita chiria si sa-i ramana si lui ceva. Sa aiba ce trimite acasa. Ce bucurie pe cei ramasi in tara din familie cand se duc la cate o casa de transfer rapid de bani ori sa ridice pachetul trimis din strainatate, da, de la cel care nu mai e respectat in tara de unde a plecat uneori... Bucurii pentru cei dragi de la romanul emigrant, de la badanta, de la muncitorii din toata Europa si America chiar Canada ori cine mai stie ce continent. Bucurii de la romanul din Diaspora care nu are voie sa se imbolnaveasca caci il da patronul afara si isi pierde locul de munca.

Anunțuri

Multi din tara nu stiu ca nici bolnav nu ai voie sa fii prin strainatate daca vrei sa ai sansa unui alt venit si a unei alte vieti pentru familia ta. Acum se aude ca el castiga mii de euro si nu-i pasa ce e in tara, la televizor lumea e manipulata si mare parte chiar crede. Iar romanul care castiga mii de euro traieste pe picior mare, asa cred multi tineri indoctrinati negativist in tara fara sa li se spuna adevarul.

Romanul din Diaspora, emigrantul care si-ar fi parasit tara, nu a facut asta de fapt niciodata. A ramas acolo cu sufletul si e adevarat ca nu toti cei plecati afara ori care urmeaza sa plece reusesc. Lupta e crunta cu viata, cu realitatile de la fata locului.

Romanul emigrant daca e fericit in strainatate, e asa datorita lui si numai lui, a luptat si muncit pentru asta, a riscat, s-a sacrificat, doar nu era sa ramana in tara lui pe un salariu mic si insuficient numai sa nu mai fie considerat tradator. Doar nu era sa distruga viitorul copiilor si al lui ori familiei sa astepte prea mult sa fie mai bine. Oricum romanul emigrant se intoarce mereu, macar in vizita in tara lui, Romania. Se intoarce fericit, cu banii agonisiti si nimeni nu vede tristetea anilor care au trecut de cand a plecat departe, in lume.

Romanul emigrant e fericit, poate, insa tristetea din sufletul lui, provocata de nedreptati injuste, nu i-o vede nimeni niciodata cum ar trebui. Doar buzunarul i se vede si in loc de un banal "ce mai faci, mai omule?", primeste priviri piezise si paradoxal, cel ce-l barfeste ca si-a parasit tara se intampla sa-i ceara si bani, ca vezi Doamne, trandaveste pe mii de euro in strainatate. Cat neadevar!

Toate acestea trebuie sa inceteze, romanii sa se inteleaga unii pe ceilalalti. Iar romanului emigrant, sa i se vada tristetea ascunsa din spatele fericirii. Poate asa ar fi inteles mai bine.