Actualul presedinte al Curtii Constitutionale din Romania, cunoscutul judecator Augustin Zegrean, s-a inscris pe lista Guvernului, in vederea obtinerii functiei de magistrat al Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Mandatul sau de noua ani in functia de judecator in cadrul CCR se sfarseste la jumatatea anului viitor, fapt care il determina pe Augustin Zegrean sa priveasca in viitor pentru un post caldut, mai ales acum cand nu mai beneficiaza de influenta fostului presedinte, Traian Basescu.

Multi adepti ai teoriei conspiratiei spun ca aceasta propunere a magistratului suprem al CCR, Augustin Zegrean, nu este altceva decat o manevra a Guvernului care doreste o purificare a Curtii Constitutionale de elementele basiste. Iar Augustin Zegrean este de departe, figura proeminenta a oamenilor devotati trup si suflet ex-presedintelui Traian Basescu. 

Nici nu se putea altfel, din moment ce ascensiunea profesionala a lui Augustin Zegrean s-a amplificat incepand cu anul 2004, odata cu castigarea alegerilor prezidentiale de catre Traian Basescu, presedintele Partidului Democrat de la acea ora. Din acelasi partid facea parte si deputatul de Bistrita-Nasaud de atunci, Augustin Zegrean.

Din 2004 pana in 2007, Augustin Zegrean a facut parte din Comisia juridica de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor, la inceputul anului 2007 devenind unul din arbitrii Curtii de Arbitraj Comercial International  de pe langa Camera de Comert si Industrii din Romania. Aici nu a apucat sa arbitreze prea mult ca a fost propus de presedintele Traian Basescu pentru postul de judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei, fiind numit in functie pentru un mandat de noua ani. 

Seviciul facut de ex-presedintele Traian Basescu a fost returnat de Augustin Zegrean cu ocazia referendumului de destituire a presedintelui din 2012 , cand la miezul noptii s-a strecurat in biroul CCR unde a nascocit o erata prin care votul popular de 87% contra lui Basescu era eludat printr-un artificiu de neintrunire a cvorumului numarului de alegatori, necesar validarii referendumului.

Iata ca acum, la sfarsit de mandat, magistratul suprem al CCR aspira la o functie superioara in cadrul Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Sa speram ca daca va ajunge in postul dorit, judecatorul Augustin Zegrean nu va mai fi nevoit sa editeze o alta erata pentru ca institutiile Uniunii Europene nu vor mai fi la fel de intelegatoare ca cele din Romania. #Samsung #Tablet