Proiectul "relaxarea prin somn" la serviciu, scade productivitatea muncii



Mai multe companii de pe intreg mapamondul au implementat metoda relaxarii in timpul orelor de lucru pentru angajatii lor. Astfel, proprietarii unuei companii care au angajati ce dezvoltau programe software, au luat decizia "somnului la birou" deoarece lucratorii stateau mai mult de 70 de ore saptamanal la munca. Patronii s-au gandit ca, este cea mai buna solutie pentru ca angajatii sa scape de oboseala acumulata si apoi sa poata obtine o productivitate mai buna si o concentrare mai ridicata.

Dupa implementarea proiectului, cofondatorul Nabeel Mushtaq avand functia si de director operational al companiei unei astfel de firme, si-a dat seama ca reprizele de somn sunt "neproductive". De retinut ca, limita de odihna sau somn era doar de 15 minute, dar salariatii pierdeau foarte mult timp cu trezitul, facutul cafelei, spalarea fetei cu apa rece si apoi revenirea la performantele normale de munca, ceea ce ducea la pierderea unui timp cuprins intre 30 si 90 de minute.

Rezultatele au fost analizate dupa sase luni de la inceperea proiectului si s-a constatat ca, productivitatea ajunsese la aproape jumatate fata de cea dinainte. Indicatorii de performata fiind de cel mult jumatate din productivitate, proprietarii companiei au hotarat intreruperea experimentului. Potrivit expertilor in productivitatea muncii ne dezvaluie ca pauzele sunt relaxante iar daca sunt insotite de cateva minute de somn, pot revigora cu adevarat angajatii care lucreaza multe ore peste program.

Acest proiect a fost implementat si de companii mari precum Apple, Procter&Gamble si Nike, incurajand personalul salariat sa se relaxeze la serviciu prin amenajarea de zone unde se pot intinde, pot chiar atipi cateva minute si au realizat ca multi dintre angajati folosesc metoda relaxarii pentru a amana unele sarcini de serviciu, ceea ce a dus la o scadere a productivitatii muncii, acest act fiind catalogat ca "abuz fata de oferta angajatorului".

Marile companii de pe piata, cauta sa gaseasca cel mai bun mod de a face relaxant statul la serviciu, multe dintre acestea au construit camere de relaxare unde angajatii pot sa citeasca reviste, sa manance sau sa socializeze cu colegii, fapt care a dus la cresterea productivitatii muncii.