"Te vei lovi de cele mai crunte izbucniri ale universului, vei simți cutremurul pământului ori de câte ori nu vei fi la epicentru, vei plânge pentru a nu muri. Fii liniștit omule, vei simți totul"!

Introducere 
Tot ce va urma după introducere are o amprentă în viața mea. Ceea ce veți ciți în primele rânduri e motivul provocării literare. Vreau să-mi transform un vis în cea mai frumoasă realitate. Vreau să vă ofer o călătorie în urma căreia să râvniți la mai mult. Îmbinăm tot ceea ce înseamnă ființă umană, un tur complet al umanității. Iubesc literatura, iubesc oamenii (pe unii), iubesc astrologia, filosofia, poezia. Printre rânduri o să mai aștern și câte-un vers, două, trei. Măcar să formez o rimă. Am 24 de ani. Am ce să vă povestesc. Am ce să vă prezint. Am cu ce să vă surprind. Am un orgoliu personal și o identitate proprie. Hehe. Să trecem mai departe. Sper ca introducerea să nu fie ca și un roman. Oamenii despre care veți citi sunt cei pe care-i iubesc și îmi sunt prieteni. Nu cred că voi inventa ceva, însă pe alocuri voi mai anonimiza cutărică lucru și cutărică persoană. Stați liniștiți că vă avertizez de fiecare dată când ceva nu e chiar la locul lui. Am eu câteva persoane pe care le-aș jupui și câteva lucruri despre care nu v-aș spune. Dar vedem pe parcurs. Dacă nu are farmec povestea fără toate aceste anonime le dăm frâu liber. Și tind să vă mai precizez că voi fi originală. Nu voi atașa proverbe, motto-uri ale altor autori. Am eu proverbele și gândurile mele. Dacă cumva seamănă cu altele citite de voi, credeți-mă că aici deja își face simțită prezența subconștientul. Iartă-mă.

Debut literar 
Nu știu ce înseamnă pentru fiecare un eșec însă vă pot spune că pentru mine s-a sfârșit lumea timp de câteva zile. Puteți să mă condamnați pentru atitudinea creatoare de pesimism dar eu vă iert. Așa începe povestea mea. Precedată de eșecul professional al nepromovării examenului de admitere în avocatură. Deci avocat? Nici vorba, un simplu muritor de rând care-și trăiește viața în fața cărților. Recent trăiam în fața grilelor. Momentan le-am dat log ouț. Le-am ascuns după ușa din dormitorul pe care-l vizitez atât de rar. De ce? Tocmai pentru ce v-am scris adineori. Dar să nu uităm că așa începe viața, așa ne naștem, așa murim. Plini de speranțe și de visuri. Al meu nu a devenit realitate. Realitate au devenit altele. Și tot aici tind să menționez un motto de-al meu :" Drumul spre succes e plin de noroi". 
Câteva gânduri care-mi amintesc de mine în fieșcare clipă: Înainte de orice așează-te pe tine însuți. Nu înseamnă că ești egoist sau rău. Din contra, înseamnă că fiindu-ti ție bine, vei putea și vei fi capabil să-i ajuți pe ceilalți . Nefiindu-ti ție bine, nu vei putea oferi absolut nimic nimănui deoarece nu vei avea ce, decât ură, răutate și invidie din plin. E foarte important să fii atent la prioritățile tale. Fa ceea ce e mai prioritar pentru liniștea ta interioară. Nu vei mai suferi de depresie și nu vei avea nevoie de medicamente. Trezește-te! E timpul tău! E vorba despre tine! Nu am nevoie lângă mine de energie negativă! Când mă vindec, vreau să ofer și celorlalți din sănătatea mea, altfel, vom fi o lume plină de bolnavi! Bolnavi din cauza bolii imaginare pe care nu au fost capabili să o înlăture și să o înlocuiască cu puterea vindecătoare a naturii:-). Vă doresc o zi plină de sănătate. Aveți grijă ce mâncați, cât mai multe legume din propria grădină și fructele din propria livadă. O simplă metaforă a existenței celor din urmă:-) Așa-mi vorbesc în momentele de cumpănă. Așa meditez. Așa fac yoga. 
Și sărind peste atâtea metafore care uneori ne bucură ziua, să vă prezint EXAMENUL. 
Țin foarte mult să descriu pe cât se poate de minuțios, deși nu știu dacă vouă chiar vă pasă, drumul spre examenul din 15 septembrie care și acuma mă ia cu fiori doar la simpla amintire. Am dedus că în viață sunt unele evenimente care ne marchează atât de profound încât de fiecare dată când ne revine în memorie ne scutură fiecare celulă din organism. Pe mine mă scutură cu totul. Nu a rămas a fi un moment plăcut. Și tind să vă precizez că în momentul în care s-a terminat examenul am ieșit destul de victorioasă, rezultatul l-am aflat dupa ce am ajuns acasă și am verificat baremul. Însă ceea ce am simțit în acea zi este devastator. 
Îmi amintesc fiecare pas spre sala de examen. Am coborât din mijlocul de transport care era plin de iubire și de cuvinte mult prea încurajatoare, un adevărat front al libertății. în fața universității unde sute de persoane așteptau să-și ia locul în săli. O clădire roșie, dintr-un material dizgrațios. În fața clădirii am trăit un mare paradox. Totul colorat, copacii plin de viață și inimile studenților sau ale părinților înghețate. Și să mai ai chef de examene și sute de subiecte și mii de critici când fețele tuturor parcă erau niște morminte. Am pășit în clădire. Un portar sau ce era el m-a informat cu privire la sala în care urma să susțin examenul. a€œIntre etajul 2 și 3". Asta rămâne memorabilă. Când voi deveni liber profesionistă voi solicita pentru un serviciu între 1000 și 2000 euro. Să vedem care cum dă. Oricum tind spre 2 mii. La ora 8 fix am ajuns în fața sălii. Am verificat lista și eram numărul 51 la ordine. Toți erau cu un cap mai mare decât mine. Mă uitam în ochii fiecăruia și îmi imaginăm cu care voi fi colegă de birou. Am ales trei capete a căror privire îmi inspira încredere și inteligență. Pe la ora 9 mi-am luat locul în bancă , după care au venit și subiectele. Credeți-mă că am auzit niște comentarii din partea unor foști studenți că-mi venea să plec. a€œDar se afișează baremul după examen?", a€œ Dar cum adică nu ne dați ciorne, e dreptul nostru, eu am nevoie de ciorne, doar am plătit 800 de lei să mă inscriu". Ciorna era chiar foaia de examen, dar mereu și mereu există oameni nemulțumiți. Niciun pic de respect. Atunci mult de unde? Subiectele acceptabile. Oricum am eșuat. Nu asta e problema . Care e atunci? Tocmai emoțiile care pe parcursul întregii veri mi-ai răpus întreaga stare de spirit. Și dacă tot am ajuns la emoții haideți să discutăm despre ele. 
Mereu am trăit fiecare eveniment cu emoții de nedescris. La majoritatea examenelor simțeam că sunt exportată în ghetou și urmează să fiu supusă celor mai minunate tratamente. Un fel de Holocaust. Totul a însemnat ceva pentru mine. Fiecare vorba, fiecare atingere, critică, compliment au avut un efect scontat asupra mea. Nu sunt bolnavă , stați liniștiți. Înainte de examenul de admitere am fost programată și la psihiatru. Obligatoriu, nu cu recomandare. Am stat doar 3 minute . Sper că e în regulă și veți citi despre mine în continuare. Nu cred că există oameni fără trăiri, fără simțiri și fără sentimente. Eu definesc emoția ca pe un sentiment. Aici vorbim despre emoția iubirii, despre emoția întâlnirilor, despre emoția unei convorbiri, a unei întâlniri de afaceri. Ce se întâmplă de fapt cu noi în aceste momente? Eu simt o bătălie înlăuntrul meu. Nu e vorba de puls, de inimă, de minte, de nimic din ce correct ar trebui spus, ci e vorba de dorință, de teamă și de reușită. Când avem o întâlnire de afaceri care sunt gândurile pe întregul drum până la locația respectivă? Oare cum arată, cum e îmbrăcat, eu cum arăt, oare ce părere o sas-i facă despre mine, dacă fac dezacorduri literare? Apoi urmează încurajarea. Trecem pe lângă o vitrină, observăm că arătăm bine, eleganți, ne confirmă cunoștințele în domeniu. Dacă greșesc, nu-mi pare rău. Eu vă spun ce simț eu. Despre ce simțiți d-voastră îmi puteți scrie. 
Așa e în fiecare zi a noastră. Trăim emoția zilei. Eu nu percep o zi fără o evoluție, lucru de unde deduc că fiecare evoluție înseamnă o noutate, iar fiecare noutate e trăită cu emoție. Nu e nevoie să-ți bubuie inima de emoție, e nevoie de simțul acesteia, de realitatea și profunzimea ei. Și cu această ocazie vreau să vă împărtășesc o poveste. 
Aveam 17 ani și câteva luni. Toată lumea-și sărbătorise majoratul. Generația mea deja făcea nuntă din acest eveniment. Cei după a€™90 fac ceva mai ca la curtea regală. Felicitările mele. Și eram invitată. La unele mergeam, la altele nu. Așa fac și în ziua de azi. Spun da sau ba, fără remușcări. Era 30 IULIE. Se apropia și pentru mine majoratul. Am mers cu atâta mândrie la aniversarea unei prietene încât tot ce se întâmpla în jurul meu simțeam că-mi aparține întrutotul. Asta era o parte din frontul de luptă. Era distanță de câțiva km . Am luat buchetul cu flori și cadoul după care am plecat la drum. Îmi amintesc că toată lumea ajunsese. Eram singura care mergea pe jos. Deja intervine celălalt front al luptei umane. Știam că toată lumea va fi foarte eleganță. Va avea o coafură de invidiat, unghiile ieșite în evidență. Eu aveam o pereche de pantaloni negri, o bluziță și o pereche de pantofiori. Eram atât de mâhnită. Simțeam cum toate privirile vor fi ațintite spre mine când voi ajunge acolo. Deja îmi făceam discursul cu privire la ce voi adăuga comentariilor. Drumul parcă a durat 5 ore. Deși încântată de apropierea majoratului meu, eram totodată lipsită de vlagă. Și surpriza a fost când am ajuns. Aici e rezultatul luptei, Victoria sau înfrângerea: toată lumea m-a privit cu admirație și fetele m-au îmbrățișat când m-au văzut, probabil de bucurie că iau și eu parte la petrecere. Totul s-a dărâmat în jurul meu. Nimic din ce credeam că se va întâmpla cu frontul al doilea nu era real. Așadar, eu am trăit ambele emoții, atâta pe cele pozitive cât și pe cele negative. Această dualitate a conversației cu mine m-a format ca om. Am învățat să accept orice parte a cărții, fie bună, fie mai puțin bună. Am învățat să accept când pierd și să fiu mândră când obțin acel ceva. Dacă niciodată nu aș fi avut parte de un eveniment mai puțin sau mai mult plăcut, tind să vă spun că nepromovarea examenului de admitere în profesia de avocat m-ar fi dărâmat pentru întreaga viață, nu pentru câteva zile. Asta era ideea emoției. 
La finalul unui eșec de multe ori m-am descoperit și mi-am pus întrebarea dacă mi-am dorit îndeajuns să am acel ceva sau era o tradiție de familie. Vă spun sincer, nici mama nici tata nu au de-a face cu domeniu juridic. M-am implementat în el într-adevăr unei dorințe familiale, însă fără influență juridică. Și acuma s-a ajuns aici. Din nou îmi amintesc un mesaj primit de la o persoană atâta de dragă :" Sunt foarte supărată pentru eșecul tău, nu ai fost capabilă să iei un examen. Și în facultate trebuia să dai câte-un examen de 2-3 ori până să-l iei". M-am simțit excellent când am citit mesajul. Mi-a trecut oricum, am iertat expeditorul deoarece nu m-ar înțelege și nu poate trăi în felul meu. Oricum, a fost o părere sinceră și plină de reproș. Să nu faceți această greșeală cu persoanele pe care le iubiți. Nu vă vor uita chiar dacă vă vor face să credeți. De aici deducem că nu am iertat așa cum am zis adineori expeditorul, însă asta o va afla citind cele scrise, care scrise vor rămâne. Nu mi-am ținut niciun discurs ieșit din comun. Am acceptat înfrângerea. De azi înainte rămâne la aprecierea mea dacă mai încerc sau renunț. Dacă aș renunța aș da dovadă de lașitate, pentru unii. Dacă voi continua posibil să nu mai am niciodată nicio satisfacție, însă voi mulțumi mulțimea din jurul meu. Întrebare generală: Ce-i de făcut? Toți avem o voce interoara care ne îndrumă. Și știți foarte bine că de câte ori o ascultăm obținem rezultate. Dacă o ignorăm ne întâlnim cu câte un eșec. Hmmm, greu de decis. Dar trecând peste toate, eu am decis. Despre această idA©e vom vorbi mai târziu. a€œIncrede-te în ține mai mult decât orice viețuitoare, luptă pentru tine mai mult decât ar lupta alții pentru tine, ține la fericirea și sufletul tău ca un adevărat erou", deviza pentru mersul la luptă. 
Așa ca sfat vă pot spune că dacă vreodată simțiți că nu aveți acel ceva pentru o anumită activitate nu vă răniți singuri, luptați doar pentru ceea ce iubiți, pentru visul dumneavoastră. Părinților le pot spune să nu-și îndrume odrasla pe drumul rătăcit de către ei. Lăsați copilul să aleagă. Susțineți ceea ce e o parte din voi și nu răniți acel ceva atunci când greșește. V-am mai spus că un copil nu iartă, se face că iartă, mereu își va aminti mesajele și cuvintele dumneavoastră. Dacă țineți la respect, respectați totodată și dorințele lui. Știu că există o diferență de vârstă între părinți și copii, dar asta nu vă dă dreptul la a-l subjuga și subestima. Fiți doar alături de el. Și în continuare altele câteva: Câte cazuri de acest gen cunoașteți? Numai tu însuți nu exiști, ci doar sfaturile și obligațiile impuse de alții. De câte ori n-ai dorit să poți merge undeva și cineva nu ți-a oferit această șansă? Te-ai îndrăgostit de o persoană atât de dragă încât vrei să o vezi zilnic, însă altcineva te convinge că nu trebuie să faci așa?DOAMNE!!! CÂT DE SLABI POȚI FI? Dacă îți dorești un loc de muncă în Timișoara și tu ești din București, aplici, ești chemat la interviu, îți oferă un salariu de-a dreptul atractiv, însă iubita nu te lasă și nici dacă te-ar lăsa nu ar vrea să vina cu tine, deși la fel ca tine a fost chemată și ea la un interviu. Seara, te așezi în pat și constați că nimic nu faci singur, nu iei o decizie, te lași călcat în picioare de alții, te lași pe tine însuți să depinzi financiar de cineva, să nu ieși în oraș, deoarece ai scandal acasă, însă nici nu vrei să ieși dacă ești chemat, Când primești totul pe tavă, evident că vei fi controlat din toate părțile și la 40 de ani. Chiar văd mame cu fiii zi de zi împreună și să vedeți cum îi ceartă dacă cer bani de un suc. Am asistat recent la un episod de genul la poștă . Fiul în vârstă de vreo 35 de ani, mama o femeie de ditamai gabaritul. L-a scos din poștă cu palme pentru că i-a cerut bani de o apă , fiindu-i sete. Înainte cu 20 de minute, l-am văzut cum aleargă în dreapta și în stânga să-i aducă mamei toate hartagoriile de care are nevoie.€œCe apă vrei când tu nu lucrezi nimic? Puturosule!" 
ÎNTREBARE:" Vrei să ajungi aici"? Vrei să permiți cuiva să te controleze întreaga viață? Într-adevăr e minunat să fii sfătuit și să urmezi indicațiile celorlalți atâta timp cât te ajută, dar să-ți aleagă cineva locul de muncă, vorbim de carieră!!!, domiciliul și familia pe care să ți-o întemeiezi, e deja prea mult. Ar trebuie ca la un moment dat să GÂNDEȘTI. Urmează dacă îți dorești o școală și profilează-te pe ceea ce îți place. Apoi angajează-te unde îți dorești tu, în orașul care-ți place ție și cu persoană pe care o iubești TU!!!. Crede-mă, vei fi cel mai fericit, iar cei care te iubesc te vor înțelege, chiar dacă la început strâmbă din nas. Veți rămâne cu toții cei mai buni prietenii, iar tu vei fi veșnic mândru de caracterul, tenacitatea și personalitatea ta de nedoborat. 
Încredere + caracter= libertatea ta 
Negând ale mele gânduri, te vei topi asemenea zăpezii, încet-încet, dar sigur!

Toamna pentru mine reprezintă renașterea.

Anunțuri
Anunțuri

De multe ori toamna mi-a adus evenimente; iubire, profesie, muncă, îndemânare. De data aceasta a venit cu altceva. Tocmai ceea ce v-am scris adineori. Acesta este prezentul meu, este momentul în care scriu ce simt, ce nu simt și ce poate fi scris. Plecăm în trecut, cu pași înceti spre facultate, spre colegi, unde sentimenul e similar cu cel din capitolul de față! Pe curând! #Samsung