Îngrijorările privind gripa australiană, exprimate de specialiștii britanici în toamna anului trecut, par să fi fost justificate. Serviciul Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie se confruntă cu unul dintre cele mai grave sezoane de gripă din ultimii 50 de ani, odată cu creșterea alarmantă a numărului cazurilor raportate în ultimele zile. Zonele Plymouth, Doncaster și Belfast au fost identificate ca puncte fierbinți ale acestui virus gripal, în timp ce Perthsire, Inverness, Preston, Glasgow și Midlothian s-au confruntat cu primele cazuri. Numai City of London, Telford, Dorset, Market Drayton și Ilford nu au raportat cazuri de infectare cu virusul letal, informează Daily Mail Online, în timp ce The Sun precizează că numărul zonelor fără cazuri de gripă australiană s-a redus la trei.

Anunțuri
Anunțuri

Acest tip de gripă poate provoca pneumonie, inflamații ale inimii, creierului sau musculaturii, dar și insuficiență renală. Toți cei care suferă de aceste simptome pot combate răspândirea gripei stând acasă, departe de oamenii care nu sunt infectați. Persoanele cele mai expuse riscului de boli grave sau deces vor primi de urgență vaccinuri din partea NHS. Ideal era ca vaccinările să fi fost făcute înainte de sfârșitul lunii decembrie, înainte de perioada în care gripa începe să apară, deoarece anticorpii au nevoie de circa două săptămâni pentru a-și face efectul. Grupurile de risc includ persoanele în vârstă de peste 65 de ani, personalul medical și femeile gravide. Vaccinul este, de asemenea, oferit tuturor celor cu vârsta cuprinsă între șase luni și 65 de ani, în anumite condiții și este disponibil prin intermediul medicilor de familie.

Anunțuri

NHS se află în fața unuia dintre cele mai grave perioade de gripă din ultimele cinci decenii, din cauza creșterii rapide a infecțiilor în #Marea Britanie. Cu toate acestea, harta online FluSurvey, care se actualizează la fiecare trei minute, se bazează pe date raportate de către pacienți, ceea ce înseamnă că cifra adevărată este probabil mult mai mare. Plymouth a fost lovit cel mai puternic, cu 25 de cazuri noi în ultimele trei săptămâni, potrivit cifrelor departamentului de sănătate publică din Anglia. Cel puțin 1.649 de persoane au fost lovite de tulpina potențial mortală în Anglia și Țara Galilor într-o săptămână pe parcursul perioadei de Crăciun. Temerile legate de decese au crescut după ce virusul letal a făcut primele victime în Irlanda. Experții se tem că tulpina de gripă virulentă H3N2 s-ar putea dovedi la fel de mortală pentru omenire ca gripa Hong Kong din 1968, care a ucis un milion de oameni.

Gripa este #Boala care ucide în medie 8.000 de oameni în fiecare an, în Anglia și Tara Galilor, dar experții au avertizat anterior că acest număr ar putea crește în mod semnificativ în cazul în care gripa australiană (”Aussie flu”) își va face apariția în Regatul Unit.

Anunțuri

Circa 55.000 de operații au fost anulate pentru ca fiecare #Spital să poate face față creșterii numărului cazurilor de gripă. Guvernul condus de Theresa May a cerut scuze pacienților pentru anularea temporară a operațiilor. Medicii și-au anulat vacanțele și muncesc până târziu în noapte pentru a încerca să gestioneze cererile după ce li s-a spus să țină internate toate persoanele care au fost depistate cu gripă. Numărul cazurilor a crescut vertiginos, cu 48 la sută în timp de o săptămână, ceea ce a adăugat o presiune suplimentară pe un serviciu de sănătate care era deja suprasolicitat. Pentru a reduce răspândirea gripei, spitalele au început să oprească accesul vizitatorilor.