După două luni pline de tensiune, liderii separatiști de la Barcelona și-au dus planul până la capăt. Ziua de vineri, 27 octombrie 2017, va rămâne o dată plină de simbol pentru catalani, care și-au anunțat unilateral independența față de Spania. Dar efortul forțelor separatiste nu a avut succes. Niciun stat din lume nu le-a recunoscut independența în cele 48 de ore de la proclamare.

"Republica Independentă și Socială Catalană"

Planul secesioniștilor din Parlamentul regional de la Barcelona a fost finalizat prin votul din plenul extraordinar al legislativului autonom, unde 70 de parlamentari care susțin separatismul au votat „Si” pentru proclamarea unei noi republici, independente și sociale, cu denumirea Republica Independentă și Socială Catalană.

Anunțuri
Anunțuri

Votul s-a realizat cu jumătate de sală goală, după ce deputații din fracțiunile Partidului Popular, Partidului Social și Partidul Cetățenilor au părăsit plenul în semn de protest față de ilegalitatea pe care partidele separatiste aveau să o comită.

Cei rămași, 82 de deputați, au ales sistemul de vot secret, astfel, rând pe rând au trecut și au introdus buletinele în urnă. 70 de parlamentari din alianța formată pentru independență au votat pentru, doi s-au abținut și au introdus buletine în alb, în timp ce 10 legislatori au votat împotrivă.

Rajoy a „mutat” inteligent cu ajutorul Senatului

Guvernul de la Madrid a așteptat de fiecare dată ca separatiștii să facă primul pas. Pe 1 octombrie, când autoritățile locale din Catalonia au organizat un referendum anticonstituțional privind independența față de Spania, puterea centrală le-a afectat grav planul, prin decrete și acțiuni ale forțelor de ordine, astfel încât rezultatele votului au fost denaturate și nerecunoscute de organismele naționale și internaționale.

Anunțuri

Chiar și așa, secesioniștii au luat drept validate aceste rezultate și au continuat cursul spre proclamarea independenței.

Cele 27 de zile care au urmat votului ilegal au fost suficiente pentru premierul Mariano #Rajoy și partidele pro-unitate națională, PP, PSOE și Ciudadanos, să pună la cale un plan de a readuce Catalonia pe făgașul ordinii și al legii. În timp ce la fiecare conferință de presă sursele guvernamentale dădeau de înțeles că Guvernul va pune pe masa Senatului un proiect de suspendare a autonomiei Cataloniei prin aplicarea Articolului 155 al Constituției, Rajoy avea pregătit AS-ul din mânecă.

Cabinetul de miniștri a așteptat până în ultima secundă și ultimul pas al lui Carles Puigdemont și aliații săi, iar în ziua când aceștia au proclamat independența, Rajoy trecea cu bine prin Senat planul de acțiune împotriva separatiștilor prin aplicarea Articolului 155, susținut de o majoritate covărșitoare a Camerei Superioare a Congresului spaniol.

La ceas de seară, când în întreaga Catalonie se cânta și dansa de fericire, iar de pe clădirile primăriilor se scoteau drapelele Spaniei, a venit mișcarea de maestru a premierului Rajoy.

Anunțuri

Deși era previzibil pentru toți că Guvernul va aplica supendarea urgentă a autonomiei Cataloniei, premierul a organizat de urgență o ședință extraordinară a cabinetului său și a adoptat un decret care a dat foc încă din fașă speranțelor de nou stat independent și social.

Guvernul Spaniei nu a acționat prin suspendarea autonomiei, ci a dizolvat în formă de urgență Parlamentul Cataloniei și a anunțat pentru 21 decembrie alegeri regionale anticipate. Anunțul de la Madrid a înghețat întreaga coloană vertebrală a separatiștilor, lăsându-i fără control asupra instituțiilor și banilor publici.

Cad primele capete; Marina Topor fuge în România

Lipsirea de control în funcțiile cheie ale autonomiei nu a fost singura lovitură aplicată de Rajoy secesioniștilor. Guvernul a aplicat începând de la miezul nopții de vineri, odată cu publicarea în Monitorul Oficial din regat, o serie de acțiuni menite să restabilească ordinea constituțională. Primele două capete importante care au căzut chiar la miezul nopții au fost șefii poliției catalane, directorul Pere Soler și maiorul de poliție Josep Trapero, ultimul fiind deja înlocuit de comisarul Ferran Lopez.

Ziua cea mai neagră din cariera lui Carles #Puigdemont s-ar putea petrece luni, 30 octombrie, când Parchetul Național al Spaniei îi pregătește o citație la audieri, unde va fi chemat în calitate de bănuit în nesupunere și lovitură de stat, organizarea unui referendum anticonstituțional și ordine contrar legii poliției catalane, riscând 30 de ani de închisoare. Postul de televiziune La Sexta, potrivit unor surse judiciare, transmite că alături de Puigdemont, la audieri vor fi chemați și președintele Parlamentului regional, membrii prezidiului legislativului care au asistat la proclamarea independenței și întreg cabinetul de consilieri ai liderului separatist.

Puțini sunt acei care știu că soția liderului separatist Carles Puigdemont este o româncă, Marina Topor. Familia mixtă româno-spaniolă au și două fete. Marina a fost prezentă alături de soțul său în seara istorică de la Barcelona, după care, unele surse media speculează că aceasta și-a luat cele două fete și a părăsit Spania, întorcându-se în România.

Catalonia reintră pe calea legii

În timp ce euforia începe a se evapora, Catalonia reintră pe calea constituțională. Vicepreședinta Guvernului Spaniei, Soraia Santamaria a fost împuternicită de premierul Mariano Rajoy de a prelua conducerea autonomiei până la alegerile regionale anticipate din decembrie.

Scrutinul de la sfârșitul anului ar putea fi o lovitură puternică aplicată de formațiunile de la Madrid partidelor separatiste de la Barcelona, care cu liderii aproape de a ajunge la închisoare, fără surse financiare și debusolate, ar putea pierde pentru totdeauna influiența în regiune. #independenţă