Un număr de șase șoferi de camion originari din România au fost arestați pentru trafic de droguri, în urma unei operațiuni complexe desfășurată de Europol în Marea Britanie, România, Germania, Belgia și Olanda. Operațiunea condusă de Europol a dus la capturarea unor cantități mari de droguri: 35 kg de cocaină, 200 kg de canabis și 54 kg de ketamină, au spus investigatorii, care consideră că au dat o „lovitură serioasă“ pentru operațiunile bandei suspectate de trafic de droguri. Ei au declarat că ancheta a început în luna februarie 2016, când mai mulți șoferi de camioane din România au fost prinși încercând să introducă cocaină în #Marea Britanie, informează ibtimes.co.uk.

Anunțuri
Anunțuri

Anchetatorii au făcut rapid legătura între șoferii români arestați în Regatul Unit și un grup infracțional internațional care acționa între America de Sud și Europa, cu legături către Germania, Spania, Belgia, Olanda și România, a declarat Europol într-un comunicat de presă. „Datorită cooperării internaționale excelente din ultimii ani, prin aplicarea legii, am fost în măsură să identificăm furnizorii, cumpărătorii și șoferii de camion.“ potrivit comunicatului Europol. Raidurile desfășurate în mai multe state europene au dus la o arestare în Marea Britanie, trei în Germania și două în România. „Sume mari de bani, telefoane mobile și alte dispozitive electronice au fost puse sub sechestru pentru investigații suplimentare“, a adăugat Europol.

Un bărbat cu cetățenie română a fost arestat în Birmingham (Regatul Unit), ca făcând parte din cadrul unei bande suspectate și acuzate pentru trafic internațional de droguri din America de Sud.

Anunțuri

Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost reținut de către ofițerii de Comandamentul pentru Crimă Organizată al Poliției Metropolitane, miercuri, 13 septembrie, privind suspiciunea de trafic de cocaină. Un purtător de cuvânt al poliției britanice a spus: „Acesta a fost luat în custodie în Birmingham iar ancheta este în plină desfășurare.“ Cinci alte persoane au fost arestate în aceeași zi în urma unor raiduri comune care s-au desfășurat pe 28 de proprietăți din România, Germania, Belgia și Olanda. Conform agenției de poliție europene, alți suspecți au fost arestați în urma unor percheziții care au avut loc în Spania și Belgia.

Șoferii români arestați sunt considerați a fi pioni importanți ai unei rețele majore de traficanți de narcotice care își desfășoară încă activitatea pe tot cuprinsul continentului european. Arestările făcute de poliția britanică la începutul anului 2016 au dat startul uneia dintre cele mai importante operațiuni de acest gen desfășurate în Europa. #Romani de pretutindeni #Arestari