Daily Mail a publicat un articol în ediția sa electronică, MailOnline, în care descrie tragedia cumplită care a avut loc în gara din Noyon, o localitate situată la 112 km nord de Paris, după ce un ofițer de poliție a cărui identitate nu a fost făcută publică ”a cedat nervos”, împușcându-și soția și doi copii, în timp ce stătea pe peronul gării împreună cu familia sa. Toată tragedia s-a petrecut în jurul orei 11:00 dimineața.

Virginie Girard, procurorul local care se ocupă de caz, a confirmat: "Autorul acestor crime este un ofițer de poliție care lucrează la sediul poliției din Paris. El a cedat nervos în momentul în care soția lui i-a spus că o să-l părăsească”.

Anunțuri
Anunțuri

Procurorul de caz a confirmat că au existat "patru morți, doi copii și părinții lor", care au decedat toți la locul faptei. Ea a exclus ipoteza unui act terorist, spunând că incidentul este investigat ca "dramă familială", urmată de sinucidere.

Femeia de 34 ani și doi dintre cei cinci copii pe care îi aveau împreună, cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, au fost uciși de către tatăl lor. Ceilalți trei copii au supraviețuit atacului: unul dintre cei doi gemeni ai familiei, o fetiță și un alt copil, care se pare că au fost cruțați. Încă nu se cunosc cu exactitate circumstanțele evenimentului, dar din declarațiile martorilor se pare că în timp ce erau pe peron, bărbatul a scos arma și a început să tragă, apoi s-a sinucis.

Un martor a declarat presei locale: "Am urcat pe scările care duceau la peron când am auzit împușcături.

Anunțuri

Am văzut patru cadavre pe jos. Apoi am luat cu mine o fetiță care era pe peron, ca să o pun în siguranță”. Un alt martor a declarat: ”Pe jos era un pistol automat negru. Împreună cu un alt călător am luat-o la fugă. Mi-era teamă că omul întins pe peron se va trezi și va începe să tragă din nou”.

Toată după-amiaza, peronul a fost închis, pentru ca investigatorii de medicină legală să poată preleva probe și indicii. Trenurile nu au fost oprite. Cuplul, care locuia în marea zonă urbană din jurul Parisului, a fost auzit certându-se la domiciliul conjugal. Soția a fost văzută de către vecini că i-a luat pe cei cinci copii mici pentru a-i duce la familia sa, situată în localitatea Guiscard, la nord de Noyon. Se pare că aceștia au fost urmăriți de soțul ei polițist, care încerca să convingă întreaga #familie să se întoarcă înapoi acasă. Din păcate totul s-a transformat ulterior într-o tragedie..

Martor cheie la cumplita dramă se pare că este un al treilea adult, care stătea lângă pereche în timpul incidentului și care a fost văzut fugind de la locul faptei.

Anunțuri

Jandarmii îl caută pe acesta încă de duminică seara pentru a da declarații. Se presupune că el este un vecin al cuplului care a acceptat să aibă grijă de soție și copii în timp ce încercau să scape de soț.

Atât în armata cât și în poliția franceză se raportează în mod regulat sinucideri în rândul cadrelor care folosesc armele de serviciu. Din acest motiv se depun eforturi intense pentru a opri astfel de tragedii. Toți cei care folosesc armele fac obiectul unor evaluări psihologice regulate și se depun eforturi pentru a opri posesorii lor să ducă armele și muniția la domiciliu. #Politie #Crima