O clădire de patru etaje s-a prăbușit vineri dimineață în Torre Annunziata, în zona Napoli din #Italia. Opt persoane sunt date dispărute până la această oră, între care doi copii.Conform informațiilor preliminare oferite de pompieri, persoanele date dispărute sunt membri a două familii care locuiau la etajele 3 și 4 și care au fost surprinse în timp ce dormeau. Accidentul a avut loc în jurul orei 06:20. Clădirea s-a prăbușit la scurt timp după ce pe calea ferată aflată din imediata apropiere a trecut un tren de marfă. Primele două etaje ale blocului erau în reabilitare, iar locatarii de la etajele superioare au anunțat autoritățile cu puțină vreme în urmă că pereții apartamentelor s-au fisurat, însă nimeni nu a luat nicio măsură.

Anunțuri
Anunțuri

Citește și: Bacalaureat de 10 pe linie. Povestea fetei care a reușit o asemenea performanță

”Eram acasă cu fiul meu când am auzit un vuiet puternic. Era 6 și 20. S-a auzit ca și cum foarte multe sticle s-ar fi spart în același timp. M-am uitat pe geam și am văzut un nor mare. Apoi am auzit strigătele de groază ale celor ce au reușit să iasă singuri de sub dărâmături și mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Am sunat imediat după ajutor”, povestește cu lacrimi în ochi unul dintre vecini.

Citește și: O badantă de 60 de ani a murit în Italia. S-a aruncat în gol de la etajul 5

Poliția, pompierii și mai mulți voluntari au sosit imediat la fața locului și au început să dea la o parte molozul, chiar și cu mâinile goale, în căutare de supraviețuitori. La locul accidentului au fost aduși inclusiv doi câini, Tara și Scilla, care au ajutat la descoperirea supraviețuitorilor după cutremurul ce a făcut ravagii anul trecut în L'Aquila și Amatrice.

Anunțuri

E o cursă contra cronometru pentru găsirea supraviețuitorilor.

Inclusiv locuitorii din vecinătatea clădirii prăbușite dau o mână de ajutor sperând în fiecare minut să mai găsească în viață oameni sub dărâmături. S-au format echipe de câte 45 de oameni care lucrează în schimburi de câte 30 de minute. Rudele celor prinși sub dărâmături sunt acolo pentru a le da amănunte salvatorilor despre locul în care erau dormitoarele și unde ar putea fi prinși oameni sub moloz.

Potrivit primelor ipoteze oferite de specialiști, prăbușirea clădirii pare să fi fost determinată de o problemă structurală. În fapt, plafonul ultimului etaj ar fi alunecat pe o parte, foarte posbil din cauza vibrațiilor determinate de trecerea trenului, acest fapt generând o reacție în lanț la etajele superioare ale clădirii. #romani in Italia #Accident