În ultima perioadă mai multe badante şi-au pierdut viaţa în #Italia în condiţii dintre cele mai diverse, îndoliind această mică "familie" a îngrijitoarelor. Unele au fost ucise, altele au ales să-şi pună capăt zilelor, încheindu-şi astfel socotelile cu viaţa, iar altele, au încetat din viaţă în condiţii dintre cele mai ciudate şi mai puţin de crezut. La fel s-a întâmplat şi în regiunea Veneto, la Padova, unul dintre cele mai vechi oraşe ale Italiei, în casa unui bătrân de 80 de ani, de care avea grijă o moldoveancă de 52 de ani.

Citeşte şi: Locuri de muncă pentru badante în creştere în Italia. Cine plăteşte cel mai bine

Potrivit notizie.it, văduvul octogenar a fost nevoit să trăiască o experienţă extrem de plăcută şi totodată neplăcută pe care cu siguranţă nu o va uita cât timp va mai trăi.

Anunțuri
Anunțuri

La finele săptămânii trecute, acesta "a convins-o", se pare, pe îngrijitoare să se culce cu el, însă aceasta a murit după consumarea "nopţii nebune de amor". Acesta le-a declarat poliţiştilor sosiţi de urgenţă la casa lui după apelul la 118, că după ce s-au simţit bine s-a dus până la baie, iar când s-a întors a găsit-o pe femeie întinsă pe pat. Crezând că e moartă a sunat imediat după ajutoare şi i-a spus operatoarei "E un mort în patul meu!".

Citeşte şi: O badantă de 60 de ani a murit în Italia. S-a aruncat în gol de la etajul 5

S-a apropiat de #badanta şi a constatat că aceasta încă mai respira, astfel că a încercat să o trezească. Medicii de pe ambulanţă i-au acordat primul ajutor şi au transportat-o de urgenţă la spital, unde, din păcate a încetat din viaţă. Diagnosticul medicilor a fost atac de cord indus, însă doar autopsia va stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în ceasurile de dinaintea partidei de amor.

Anunțuri

Anchetatorii iau în calcul inclusiv ipoteza ca pe lângă boala de inimă de care suferea, îngrijitoarea să fi fost drogată sau să fi ingerat de bunăvoie medicamente sau alcool. Ca urmare, aceştia au dispus şi efectuarea unei analize toxicologice a sângelui.

Rudele bărbatului s-au declarat şocate la aflarea vieţii, cu atât mai mult cu cât moldoveanca lucra cu bătrânul de mai bine de 10 ani, de când îi murise nevasta, iar ei nu ştiau ca între cei doi să fie mai mult decât o relaţie "de serviciu". În plus, femeia era "parte a familiei" lor, fiind de atâta timp angajată în casa octogenarului, iar acesta nu a avut decât cuvinte de laudă la adresa ei de-a lungul timpului.

Rămâne de văzut acum, dacă raportul sexual a fost consimţit sau femeia a fost "ajutată" să accepte partida de amor, caz în care bătrânul ar putea să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii după gratii. #ingrijitoare