#tragedie în #Italia, acolo unde un tânăr român de numai 19 ani s-a dus la ceruri în urma unui #Accident de muncă. Incidentul s-a produs la o fermă situată între Orbetello și Magliano în Toscana, provincia Grosseto, luni dimineață în jurul orei 8:00. Românul a fost pur și simplu strivit de un copac, un eucalipt, aflat pe marginea drumului. Acesta lucra, împreună cu alți colegi la tăierile de vegetație de pe marginea carosabilului. Încă nu se cunoaște exact dinamica accidentului însă, din informațiile preliminare, se pare că băiatul se afla exact pe traiectoria de cădere a copacului tăiat. Anchetatorii au avansat ca primă ipoteză de lucru o neglijență a românului, care ar fi trebuit să fie într-un cu totul alt loc atunci când trunchiul copacului s-a prăbușit.

Anunțuri
Anunțuri

Citește și: Accident: Un șofer de camion de numai 24 de ani a ars de viu în cabina tirului după ce a fost implicat într-un carambol pe autostradă

Colegii săi au sărit imediat, l-au scos de sub trunchiul copacului căzut și au încercat să-i ofere primul ajutor, în timp ce unul dintre ei a sunat după ajutoare. Echipajul medical sosit de urgență la fața locului n-a mai putut să-l aducă în simțiri pe tânărul român, fiind nevoiți doar să declare decesul. Băiatul era angajat cu forme legale la o companie din Montalto di Castro, iar job-ul lui era să taie vegetația de pe marginea drumului care împiedica vizibilitatea șoferilor. Tragedia s-a produs în pofida faptului că băiatul purta echipament de protecție, inclusiv cască. Medicii au constatat că acesta a fost lovit foarte tare în cap, impactul cu trunchiul copacului provocându-i un traumatism cranian sever, dar și în piept, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața, astfel că românul a murit instantaneu.

Anunțuri

Citește și: Povești de badante: A îngrijit bătrâni 15 ani dar când a avut mai mare nevoie, de ea n-a mai putut avea grijă nici măcar Dumnezeu

La fața locului, pe lângă polițiștii criminaliști au sosit și reprezentanții ai Biroului de Securitate în Muncă. Aceștia vor avea sarcina să stabilească ce s-a întâmplat exact, care a fost dinamica accidentului, dar și cine se face vinovat de producerea acestei tragedii. Prima ipoteză a anchetatorilor ASL e legată de neglijența în serviciu, însă nu vom ști cu certitudine ce s-a întâmplat până la finalizarea anchetei. Corpul neînsuflețit al tânărului român a fost transportat la morga spitalului din Orbetello până la finalizarea cercetărilor, mai notează Il Tirreno.