În nordul Italiei, regiunea Lombardia, zona Valtellina, s-a petrecut un #Accident teribil, a informat presa italiană, inclusiv Rai News, La Republica sau site-ul Today.it dar și portalul local valtellinanews.it. A fost o amiază dramatică pentru cei asupra cărora s-a abătut imprevizibila urgie. Totul s-a întâmplat recent, mai exact în data de 2 iunie 2017.

Pe raza localității Grosio, la Fusino, deasupra digului, un teleferic folosit de obicei pentru transportarea lemnului s-a prăbușit de la înălțime, după ce cablul s-a rupt. La sol erau doi români care munceau iar telecabina s-a prăvălit peste ei. Unul dintre cei doi conaționali a murit deja în vreme ce al doilea este grav rănit și medicii sunt încă rezervați.

Anunțuri
Anunțuri

Potrivit informațiilor oferite de presa italiană, românii erau angajații unei firme elvețiene care se ocupă cu exploatarea lemnului. Cel decedat avea 40 de ani iar supraviețuitorul de aceeași naționalitate, 43. De altfel, acesta din urmă a fost transportat în spitalul Morelli di Sondalo (Sondrio) unde a fost operat de urgență.

Operațiunile de salvare au durat ore întregi, prelungindu-se până târziu în noapte. Echipele de salvamontiști, precum și alte structuri de intervenție au fost trimise imediat pentru a interveni la fața locului. Medicii s-au arătat resemnați în privința unuia dintre cei loviți la sol, fiind nevoiți să constate decesul acestuia, survenit în condiții neașteptate și dramatice.

Nu se cunosc cauzele teribilului accident însă deja a fost demarată o acțiune prin care anchetatorii încearcă să afle cauzele care au condus la accidentul din munți.

Anunțuri

Din primele relatări reiese că impactul nimicitor al telefericului asupra românilor a fost letal, cel puțin în unul dintre cazuri. Se încearcă reconstituirea evenimentului pentru clarificarea situației.

Cei doi români munceau în condiții extrem de riscante pentru a câștiga un ban cinstit și pentru a avea o viață lipsită de griji. De altfel, nu sunt singurii conaționali care lucrează în exploatarea forestieră. În plus, aceştia nici nu au beneficiat de zilele libere de Ziua Națională a Italiei care era chiar vineri.

Localitatea Grosio, este un orășel montan nordic al provinciei Sondrio aflat în vecinătatea Elveției, de fapt o comună mai mare numită în Italia paese. Se află la o altitudine de peste 600 de metri, fiind înconjurată de munți. În zonă există la fel ca și în majoritatea Italiei, o comunitate de români. #Diaspora #romani in Italia