#Prințul Harry moștenește generozitatea și empatia de care a dat dovadă prințesa Diana în timpul vieții sale. Daily Mail a publicat în ediția sa electronică un articol despre vizita surpriză efectuată la ”Great Ormond Street Hospital” pentru a-l vedea pe Ollie Caroll, un băiat de șase ani bolnav de o boală incurabilă, pe care l-a cunoscut anul trecut.

Prințul l-a îmbrățișat pe Ollie Carroll într-o imagine care seamănă izbitor cu o fotografie care amintește de celebra sa mamă, prințesa Diana, care îmbrățișează un tânăr bolnav de cancer. Băiețelul l-a întâlnit pe prințul acum în vârstă 32 de ani, în luna octombrie a anului trecut, după ce a câștigat categoria pentru copii a premiului ”WellChild Awards”, dedicat celor care inspiră cel mai mult comunitatea din care fac parte.

Anunțuri
Anunțuri

Ollie, originar din orașul Poynton, comitatul Cheshire, suferă de o boală genetică mai puțin frecventă, cunoscută sub denumirea de „#Boala Battens” (Battens Disease), pentru care deocamdată nu există tratament, boală care îi va provoca încetul cu încetul o moarte lentă și agonizantă, deoarece acesta nu va mai putea în timp umbla, mânca sau respira.

O fotografie a Prințului îmbrățișându-l pe băiețel la un eveniment care a avut loc în anul 2016 a devenit virală și a fost văzută de milioane de oameni din întreaga lume. Marți, Prințul Harry a fost văzut din nou împreună cu micul Ollie, după ce acesta i-a făcut o vizită surpriză la spitalul din capitala Angliei unde acesta este tratat. Prințul a vizitat-o și pe sora în vârstă de trei ani, Amelia, care suferă de aceeași cumplită boală Battens și care primește îngrijiri medicale și tratament la același ”Great Ormond Street Hospital”, cel mai faimos spital de pediatrie din Londra

Prințul Harry a petrecut o oră cu familia, inclusiv tatăl lui Ollie, Mike și mama lui Lucy.

Anunțuri

Cei doi frați sunt puține șanse să trăiască mai mult de 12 ani. Doamna Lucy Carroll, mama celor doi copii a spus: „Timp de o oră Prințul Harry a stat cu noi vorbind și jucându-se cu copiii noștri, râzând și depănând amintiri. Este lucrul pe care îl dorim cel mai mult pentru copiii noștri, ca ei să fie fericiți și să se distreze”.

Mama a mai spus că se simte mândră știind că Ollie și Amelia influențează viața oamenilor pe care îi întâlnesc, și care le oferă din dragostea și puterea lor. Dragostea și empatia, reprizele de râs din ora petrecută împreună cu Prințul Harry, mama copiilor spune că vor rămâne pentru totdeauna în inimile membrilor familiei. La final ea a spus în fața ziariștilor emoționată: „Din adâncul inimilor noastre îi mulțumim Prințului Harry pentru sprijinul său, timpul său și bunătatea lui față de familia noastră și suportul acordat în bătălia noastră cu boala Battens

Vizita surpriză a Prințului Harry vine la puțin timp după ce Ollie l-a întâlnit pe idolul său, compozitorul și cântărețul Ed Sheeran, înainte de concertul lui din Manchester.

Anunțuri

Starul pop în vârstă de 26 ani a purtat în timpul concertului o banderolă roșie care promova ”Armata lui Ollie”, o campanie pentru informarea și conștientizarea bolilor rare, pentru strângerea de fonduri, pentru cumpărarea de echipamente specializate, medicamente, dar și pentru fondurile de cercetare destinate acestor boli. #Spital