MailOnline, ediția electronică a cotidianului Daily Mail a publicat povestea mai puțin obișnuită a unui bărbat de origine română căruia i-a fost furată mașina cu tot cu fetița lui de șase ani. Beatrice Felicia l-a însoțit pe tatăl ei la o întâlnire unde acesta urma să vândă mașina de #familie, ieri în jurul orei 18:30.

Tatăl a coborât din mașină pentru a se înțelege cu cumpărătorul și pentru a-i prezenta mașina, dar distras și aiurit de potențialul cumpărător a privit neputincios cum acesta a sărit în Volkswagen-ul său în Leyton, o suburbie din Estul Londrei și a demarat în trombă cu Beatrice, care stătea cuminte pe bancheta din spate a mașinii.

Anunțuri
Anunțuri

Incidentul a provocat o vânătoare a poliției în tot orașul, care a durat aproape trei ore. Beatrice a fost în cele din urmă găsită "teafără și în siguranță" în apropiere de zona de unde fusese „răpită” în jurul orei 21:00. Poliția a spus că încă nu au fost făcute arestări iar suspectul este încă în libertate. Deși este evident că bărbatul intenționa să fure mașina, se crede că acesta nu și-a dat seama că fiica vânzătorului stătea pe bancheta din spate. Se presupune că tânăra de origine română, a fost abandonată când hoțul și-a dat seama că fetița este acolo. Polițiștii spun că aceasta a fost găsită de către bunica ei.

Un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane a declarat că: "În acest stadiu al anchetei nu se știe cum și unde a ieșit Beatrice din mașină, nici locația exactă în care ea a fost văzută de către bunica ei.

Anunțuri

Nici Beatrice, nici bunica ei nu vorbesc engleza. Ele vor fi audiate de către polițiști în timp util”.

Tatăl lui Beatrice, care nu fusese identificat aseară, a aranjat să-l întâlnească pe potențialul cumpărător în apropierea unei stații de benzină de pe Leyton High Road, la aproximativ trei kilometri nord de Parcul Olimpic Regina Elisabeta. Un membru al personalului de la stația de benzină unde s-a petrecut incidentul a declarat: "Îmi amintesc că tata plângea afară, dar nu am văzut-o pe fată și nu l-am văzut pe răpitor." El a adăugat că ofițerii de poliție se uitau la imaginile de pe camerele de supraveghere capturate în incintă. Suspectul a fost descris ca fiind un asiatic de aproximativ 30 de ani, cu părul și barba neagră.

Martorii au dat semnalmentele suspectului iar poliția a dat în urmărire generală mașina Volkswagen Passat veche de șase ani. După ce a fost furată cu tot cu Beatrice, mașina a fost observată îndreptându-se Chadwell Heath, o zonă rezidențială din orășelul Redbridge, situat într-o suburbie din Londra.

Anunțuri

Ofițerii de poliție au înregistrat noaptea trecută detaliile mașinii cu ajutorul aparatelor lor automate de recunoaștere a plăcuței de înmatriculare, ceea ce înseamnă că dacă este văzută, poliția va fi alertată putând să se deplaseze rapid pentru a intercepta vehiculul. Purtătorul de cuvânt al poliției a adăugat că: "Nu au existat arestări și ancheta este în curs de desfășurare".

Întâmplarea a stârnit un val de compasiune și simpatie pe rețele de socializare, pentru fetița supusă unui stres emoțional cumplit, dar și admonestări dure la adresa iresponsabilității de care a dat dovadă tatăl care a dus un copil de șase ani la o tranzacție de mașină, într-o stație de benzină din #Londra. #Politie