Doi românii proaspăt ajunși în Italia, laTrieste, au avut parte de surpriza vieții lor după ce au încercat să fure o maşină a poliției italiene, dar fără vreun însemn oficial. Din nefericire pentru ei, în interiorul mașinii se afla un polițist care i-a prins în flagrant și i-a arestat imediat, relatează adevărul.ro cu referire la publicația italiană ilpiccolo.it.

Abia ajunși în peninsulă, fără bani și fără posibilitatea de a-și continua drumul, cei doi români au pus ochii pe o dubita care stătea parcată pe o autostradă de câteva zile. Inițial, bărbații au crezut că se află ceva valoros înăuntru care poate fi vândut și i-ar putea îmbogăți instant.

Anunțuri
Anunțuri

Aceștia au încercat una dintre portierele mașinii, care, spre surprinderea lor, era descuiată. Odată ajunși în dubă, conaționalii noștri și-au schimbat planurile și au hotărât să o fure cu totul, au urcat pe locurile din față și au încercat să o pornească fără chei, cu ajutorul firelor de sub bord. Hoții nici măcar nu bănuiau că există un ,,pasager-poliţist’’ în spatele lor și au pornit la drum. Omul legii, aflat în misiune specială, făcea filaj pentru deconspirarea și prinderea unei rețele criminale de traficanți de droguri. Polițistul a apelat la colegii săi, iar cei doi români au fost reținuți imedit.

Bărbaților li s-a întocmit dosar penal și au fost dați pe mâna justiției italiene. Aceștia au fost acuzați de ,,tentativă de #furt calificat’’. După cercetările ulterioare ale poliției italiene, s-a stabilit că cei doi bărbați sunt din România și abia ajunseseră la Trieste, de unde și-au propus să plece spre un alt oraș.

Acesta este cea mai neobișnuită tentativă de furt de mașini înregistrată în #Italia.

Anunțuri

Și, să nu uităm, conform codului penal italian, dar și român, tentativele de furt se sancționează și sunt calificate drept infracțiuni.

Furtul de mașini reprezintă, în continuare, o problemă majoră în Europa, țările cele mai afectate fiind cele vestice. Principalul "furnizor" de automobile furate care traversează frontierele României este Italia, urmată de Germania și Ungaria, iar persoanele implicate sunt cetăteni români, bulgari, ucraineni, moldoveni, spanioli, olandezi, sirieni, portughezi, turci, italieni, sârbi și albanezi. #Politie