#badanta a fost găsită fără suflare chiar în camera pe care familia pentru care lucra i-o pusese la dispoziție. Macabra descoperire a fost făcută de fiul bătrânei pe care o îngrijea. Acesta a fost alertat de vocea mamei sale care nu se putea deplasa singură și dorea să meargă la toaletă. Bătrâna a încercat de mai multe ori să sune după îngrijitoarea sa, iar cum aceasta nu i-a răspuns și-a strigat fiul să coboare de la ultimul etaj al casei, unde acesta locuia și l-a trimis în camera badantei să vadă de ce nu răspunde la apelurile sale repetate.

Badanta era căzută lângă pat, fără suflare, într-o baltă de sânge

Scena pe care a găsit-o acesta în camera femeii a fost una de coșmar și pe care cu siguranță o va uita foarte greu.

Anunțuri
Anunțuri

Femeia de 64 de ani, a cărei naționalitate nu a fost dezvăluită, zăcea fără suflare, lângă pat, într-o baltă de sânge. A sunat imediat la 118 sperând că medicii vor reuși să-i salveze viața. La locuința din Cosentino, Provincia Calabria, au sosit în scurtă vreme salvatorii, însă din păcate aceștia nu au mai putut face nimic pentru a o readuce la viață pe femeie.

Citește și: Poveşti de BADANTE: O româncă a PARALIZAT din cauza EPUIZĂRII

La fața locului au sosit, de asemenea, un medic legist și o echipă de criminaliști. Medicul legist a examinat cadavrul și a concluzionat că moartea a fost violentă dar accidentală și a survenit în noaptea de vineri spre sâmbătă, de pe trupul neînsuflețit al femeii lipsind orice urmă de violență. Cu toate acestea a fost făcută și expertiza medico-legală a cadavrului care nu a venit decât să confirme ceea ce spusese legistul.

Anunțuri

Același verdict a fost dat mai apoi și de criminaliști, care în urma probelor ridicate de la fața locului au concluzionat că cel mai probabil moartea femeii a survenit după ce s-ar fi împiedicat și ar fi căzut lovindu-se, cel mai probabil, de rama patului.

Badanta lua medicamente pentru subțierea sângelui. Dacă nu ar fi făcut acest tratament, poate ar mai fi avut o șansă

În urma audierii fiului, dar și a bătrânei pe care o îngrijea, anchetatorii au aflat că aceasta lua medicamente pentru flebită, o afecțiune în care sângele îngroșat poate conduce la formarea unor cheaguri care pot împiedica circulația sânguină a pacientului. Tocmai aceste medicamente de subțiere a sângelui nu i-au dat nicio șansă femeii, hemoragia fiind una violentă care a dus în cele din urmă la decesul îngrijitoarei, potrivit presei italiene.

Citește și: ÎNGRIJITOARE româncă ARESTATĂ în ITALIA după ce a snopit-o în BĂTAIE pe bătrână #Italia #Violenta