Cotidianut ”The Telegraph” a publicat în ediția sa electronică un caz șocant de malpraxis petrecut în Marea Britanie. O fetiță de cinci ani, pe nume Ellie-May Clark, a murit după un atac de astm la câteva ore după ce medicul său de familie, Dr. Joanne Rowe, ar fi refuzat să o trateze în ciuda faptului că a fost avertizată în prealabil că fata avea o criză, iar riscul de a-i pune viața în pericol era ridicat.

Mama fetiței pe nume Shanice, spune că a întârziat doar patru minute la programarea de urgență pe care a făcut-o pentru copilul aflat în stare critică. Raportul oficial consemnează faptul că au fost opt minute întârziere, dar mama fetiței insistă că acest lucru este fals, pretinzând că ea a verificat ora pe telefonul mobil în momentul când a sosit la cabinetul medicului de familie.

Anunțuri
Anunțuri

Ea împreună cu fetița au fost trimise acasă și li s-a spus să se întoarcă a doua zi dimineața, dar fata a avut un atac de astm în cursul nopții, lucru care i-a provocat moartea.

Doctorița practică încă #medicina după ce s-a ales cu o "palmă pe încheietura mâinii", în urma unei audieri disciplinare private. Singura măsură care a afectat-o mai tare a fost suspendarea drepturilor salariale pe o perioadă de șase luni după moartea lui Ellie-May, care a survenit în Newport, South Wales, în ianuarie 2015. Colegiul Medicilor din #Marea Britanie a procedat la audierea ei disciplinară în spatele ușilor închise, iar detaliile privind incidentul ar fi putut rămâne secrete dacă raportul Sistemului Național de Sănătate catalogat drept "confidențial" nu ar fi fost divulgat presei.

Raportul a specificat că "principala cauză" a morții fetei a fost refuzul Dr.

Anunțuri

Rowe de a o consulta. Acesta spune că medicul de familie a trimis-o pe Ellie acasă fără să pună cel puțin o întrebare asupra stării de sănătate a fetiței. Cu doar câteva luni mai devreme, un medic pediatru care o consultase pe fetiță i-a scris doctoriței Rowe o scrisoare cu concluziile sale medicale, avertizând-o pe aceasta că ”riscul unui alt atac de astm i-ar pune viața în pericol".

Comisiei Colegiului Medicilor îi era "frică" să o interogheze pe Dr. Rowe, din cauza "acceselor sale de furie repetate" și naturii ei "conflictuale". Dr. Rowe a pretins că a fost "în mijlocul" unei consultații când a sosit Ellie-May, dar sistemul informatic care ține evidența programărilor o contrazice.

Protestatarii care un declanșat o manifestație datorită acestei situații revoltătoare au declarat că sistemul actual de sănătate pune viața pacienților în pericol. Sir Donald Irvine, fost președinte al Colegiului Medicilor, spune că este nevoie de o "reformă urgentă". El a spus: "Colegiul Medicilor este acolo pentru a proteja publicul, nu pentru a-i avantaja și proteja pe medici".

Anunțuri

În timpul derulării anchetei disciplinare a Colegiului Medicilor, Dr. Rowe și-a găsit un alt loc de muncă într-o secție de chirurgie din apropiere de Cardiff, loc în care lucrează și în prezent. Dr. James Davies, un parlamentar conservator din Țara Galilor și cu o diplomă în medicină generală, a declarat că va ridica urgent problema investigațiilor făcute de Colegiul Medicilor "în interesul transparenței".

Dr. Rowe, medicul de familie responsabil de moartea fetiței, a refuzat să răspundă întrebărilor presei relativ la acest caz. #sanatate