Zăpada și viscolul au ajuns și în Italia, în special în zona de sud acolo unde viscolul și frigul au făcut primele victime. Din păcate din cei trei oameni care au murit din cauza condițiilor #Meteo nefavorabile unul este de cetățenie română.

Românul de 46 de ani a fost găsit fără viață în Sicilia, într-o clădire abandonată din Messina a transmis publicația newnotizie.it. Din primele informații românul era bolnav de ceva timp și frigul i-a agravat starea ducând până la urmă la decesul acestuia.

Alt bărbat a fost găsit mort în Avellino în casa sa în timp ce o femeie de 49 de ani a murit după ce a căzut pe gheață mai transmite presa italiană.

Anunțuri
Anunțuri

Conform ilcorrierecitta.com vremea urmează să se înrăutățească în toată Italia și se prognozează căderi de zăpadă, intensificări ale vântului dar și o scădere destul de mare a temperaturilor.

Vezi mai jos știrea din presa italiană referitoare la moartea cetățeanului român din Messina:

Vântul puternic a făcut pagube destul de mari în Loreto acolo unde rafalele de peste 80 de kilometri pe oră au smuls o parte a acoperișului bisericii. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a putea preveni prăbușirea întregului acoperiș și a evita astfel o eventuală tragedie.

Autoritățile italiene îi avertizează pe cetățenii aflați în zonele unde temperaturile vor scădea drastic iar zăpada și viscolul vor lovi să evite să pornească la drum dacă nu este neapărată nevoie și să-și ia toate măsurile de precauție pentru a evita producerea unor accidente nedorite.

Anunțuri

Între timp în România se anunță un ger crunt în următoarele zile, temperaturile urmând să ajungă la limite istorice în perioada următoare. În București s-a anunțat deja închiderea școlilor, din cauza gerului, pentru zilele de luni și marți, existând posibilitatea ca această măsură să fie prelungită dacă gerul va continua să-și facă efectele.

Poate te interesează:

DRAMA unei ROMÂNCE din ITALIA și a celor două fiice ale sale în prag de SĂRBĂTORI

Un ROMÂN e EROU în Italia după ce A SALVAT o bătrână de la MOARTE

#romani in Italia