Un român e dat dispărut în #Italia după ce pe balustrada unui pod a fost găsit un drapel tricolor românesc. În plus acesta a lăsat acasă o scrisoare de adio ceea ce le dă de gândit anchetatorilor, care cred că au de a face cu o #Sinucidere. Cu toate acestea, căutările de până acum n-au confirmat dar nici nu au infirmat această ipoteză, forțele de ordine încercând și în continuare să dea de urma românului din Civita Castellana, o localitate din provincia Viterbo, Regiunea Lazio, situată la aproximativ 50 de kilometri de capitala Roma.

Citește și: FOTO: Grav ACCIDENT în ITALIA. Doi români AU MURIT. Aveau 36 și 47 de ani

Alarma a fost dată după ce pe parapetul podului din localitatea cu 15.000 de suflete, timp de mai bine de două ore a fluturat un steag tricolor românesc.

Anunțuri
Anunțuri

Locuitorii au anunțat în jurul orei 13:00 forțele de ordine, acest lucru părându-li-se foarte suspect. Polițiștii locali au sosit imediat la fața locului și au demarat cercetările pentru găsirea posibilului sinucigaș. Această ipoteză a fost alimentată de faptul că Ponte Clementino, un pod construit în 1709 de către Papa Clement al XI-lea, a fost și în trecut unul dintre locurile preferate ale celor ce și-au dorit să-și încheie socotelile cu viața.

Citește și: ACCIDENT în Italia: O ROMÂNCĂ de 30 de ani A MURIT

În ajutorul polițiștilor locali au sosit și pompierii din Civita Castellana dar și cei din Viterbo, ”înarmați” cu o scară și frânghii pentru a putea cerceta în amănunt poalele defileului peste care se întinde podul. Cu toate că timp de câteva ore, echipele de salvatori au cercetat fiecare centimetru de la baza podului, nu au dat de urma românului.

Anunțuri

Conform Alto Lazio Notizie, se pare că este vorba de un român de 42 de ani care a plecat de acasă, însă nu înainte de a lăsa o scrisoare adresată familiei în care își motiva gestul pe care urma să-l facă. Anchetatorii nu au dat publicității motivele care l-au făcut pe român să-și dorească moartea, însă cert este că până la momentul publicării acestui articol, bărbatul nu a fost găsit nici viu, nici mort. Investigațiile continuă. #romani in Italia