După demisia din funcția de prim ministru al Italiei a lui Matteo Renzi, determinată de pierderea referendumului constituțional, s-au făcut mai multe speculații privind persoana care va ocupa fotoliul de premier al celei de-a treia puteri economice din zona euro. Ministrul de externe, Paolo Gentiloni, a fost ales de către președintele Italiei în locul lui Renzi ca prim ministru, o alegere care semnalează o continuitate în politicile interne și externe ale guvernului din centru-stânga într-un moment foarte sensibil pentru țară, informează politico.eu.

Gentiloni a declarat că a acceptat mandatul pe care președintele Italiei, Sergio Mattarella, i l-a încredințat, după ce liderii partidelor de opoziție din țară nu au reușit să cadă de acord asupra împărțirii responsabilităților și creării unui #Guvern de coaliție.

Anunțuri
Anunțuri

După întâlnirea cu președintele Mattarella, Gentiloni a vorbit pe scurt, spunând că a acceptat numirea "cu rezerve", așa cum este normal în astfel de situații, pentru a menține coaliția de centru-stânga la putere.

Noul rol al fostului ministru de externe nu va fi oficial decât după ce va alege membrii cabinetul său și își va asigura un vot de încredere în #Parlament. Decizia de a-l alege pe Gentiloni, un ministru cu experiență în guvernul lui Renzi, pare a fi mai degrabă o garanție a președintelui Italiei că vor fi organizate alegeri anticipate în 2017, înainte de sfârșitul actualei legislaturii în 2018. Gentiloni a declarat că prioritățile sale vor fi votarea unei noi legi electorale pentru ambele camere ale parlamentului, ca urmare a respingerii de săptămâna trecută a modificărilor electorale propuse într-un referendum constituțional critic.

Anunțuri

Matteo Renzi a demisionat săptămâna trecută, în urma acestei eșec istoric.

Un aristocrat din Roma, cu o lungă carieră politică, Paolo Gentiloni este un apropiat al fostului premier. Cotidianul La Repubblica informează că premierul desemnat va încerca să formeze un guvern în timp util pentru următoarea reuniune a liderilor din Uniunea Europeană, care va avea loc la Bruxelles. Este posibil ca Gentiloni să fie înlocuit în funcția de ministru de externe de către Piero Fassino, un fost ministru, potrivit rapoartelor mass media italiene. Noul guvern se va confrunta cu o provocare financiară imediată după ce Banca Centrală Europeană a respins o cerere din partea celui de-al treilea cel mai mare creditor din #Italia, banca Monte dei Paschi di Siena, aflat în dificultate, pentru un împrumut suplimentar de circa 5 miliarde €.