#Michael Douglas, cunoscutul actor american, a acordat un interviu nu mai puțin cunoscutei jurnaliste Christiane Amanpour în care a vorbit despre familia lui, a făcut o radiografie a vieții politice americane și a atins și problema imigrației, incusiv cea din Europa. Discuția dintre cei doi a fost difuzată de gigantul media CNN la începutul acestei săptămâni. Discuția despre imigrație nu a fost întâmplătoare, dat fiind că bunicii actorului, evrei bieloruși, sunt emigranți pe pământ american.

Iată ce a spus actorul Michael Douglas despre muncitorii români din Londra

”Am ieșit ieri la o plimbare prin Londra. Am trecut pe lângă câteva șantiere, clădiri în construcție.

Anunțuri
Anunțuri

Ceea ce m-a frapat a fost să aud că muncitorii vorbeau doar în limba română”, a spus actorul din ”Basic Instinct” sau ”Wall Street”. Douglas consideră că imigrația n-ar trebui să existe ca subiect de dezbatere și aceasta pentru că e foarte bine ca muncitorii care vin din alte țări să facă munci pe care băștinașii refuză să le facă sau li se par pur și simplu degradante. ”Nu mi se pare deloc cinstit să dăm vina pe imigranți pentru lucrurile rele din economia unei țări”, a continuat Michael Douglas.

Citește și: În Marea Britanie a fost recunoscut cel de-al treilea sex

”Tatăl meu ține foarte mult la aceste lucruri pentru că îi amintesc de rădăcinile lui. Până la urmă, dacă aruncăm o privire de ansamblu asupra Statelor Unite o să vedem că suntem un popor de imigranți”, spune starul american. Vorbind despre problema cu care se confruntă în acest moment Europa, actorul amintește că la începuturile formării sale ca stat, catolicii sau evreii nu erau bine primiți în Statele Unite, dar că aceasta problemă s-a rezolvat în timp.

Anunțuri

Citește și: Șofer român arestat după ce a filmat marfa de contrabandă pe care o introducea în UK

Abordarea problemei imigrației în cadrul interviului de la CNN a venit firesc dat fiind că Michael a vorbit despre tatăl său Kirk Douglas, cel care în decembrie va împlini venerabila vârstă de 100 de ani și care recent într-un articol din Huffington Post spunea că nu mai recunoaște America, după ce imigranții au fost pur și simplu ”demonizați” în timpul campaniei electorale pentru președinția Statelor Unite și aceasta după ce decenii la rând imigranții au fost cei care au muncit și au construit țara. #Marea Britanie #imigranti