Guvernul condus de #Theresa May nu are un plan general pentru #BREXIT și strategia privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea să nu fie convenită în următoarele șase luni din cauza divergențelor din interiorul Executivului de la Londra, potrivit unui document obținut de The Times și publicat de BBC. Cu toate acestea, Guvernul britanic neagă scurgerile de informații conform cărora nu există un plan general de Brexit. Un purtător de cuvânt, citat de BBC, susține că documentul neoficial ajuns în presă provine de la o firmă de contabilitate și nu are niciun fel de autoritate.

Obținut de The Times, actul avertizează asupra faptului că în Guvernul britanic se lucrează pe 500 de proiecte legate de Brexit și că e nevoie de un personal suplimentar de 30.000 de oameni.

Anunțuri
Anunțuri

De asemenea, sunt evidențiate neînțelegerile în cadrul cabinetului privind strategia Brexit. Ministrul Transporturilor, Chris Grayling a declarat că nu știe de unde a apărut acest așa-zis raport, conform căruia Guvernul are nevoie de încă șase luni pentru a se lămuri asupra beneficiilor pe care vrea să le obțină din acest Brexit și a priorităților pe care trebuie să și le stabilească. Într-un interviu pentru BBC, el a precizat că nu este un document oficial și a respins conținutul acestuia.

Citește și: BCE analizează cererile băncilor care vor să se mute din Marea Britanie în zona euro

“Experiența mea e foarte diferită față de ce se precizează acolo”, a spus Crayling care a descris proiectul Brexit, drept “un efort de echipă”. El spune că va fi într-adevăr un proces complex, dar sub nicio formă asemănător celui descris în presă.

Anunțuri

“Nu știu ce ar putea face 30.000 de oameni în acest proces” spune Crayling, făcând referire la estimările apărute în mass-media.

Premierul Theresa May estimează că în martie 2017 va invoca Articolul 50, care va marca începutul perioadei de doi ani la finalul căreia se va încheia procesul de părăsire a Uniunii Europene. Guvernul britanic susține că documentul intitulat “Brexit Update” a fost redactat de un consultant al cărui nume nu a fost dezvăluit și nu este un act oficial, așa cum s-a susținut inițial. Informațiile apărute în presă îi aduc critici actualului premier Theresa May, dar dezvăluie și rupturile apărute între Ministrul de Externe, Boris Johnson, cel al Brexitului, David Davis și al Comerțului Internațional, Liam Fox pe de o parte și cancelarul Phillip Hammond și Ministrul Afacerilor, Greg Clark pe de altă parte.

Citește și: Mii de adrese de e-mail aparținând Guvernului britanic, pe un site de matrimoniale

Mai mult decât atât, se pare că fiecare departament și-a întocmit propriul plan de rezervă privind impactul Brexit-ului și soluții pentru “cel mai rău caz posibil”.

Anunțuri

“Deși este o măsură necesară, asta arată că nu există un plan guvernamental pentru Brexit, fiindcă nu există o prioritizare și nicio legătură cu strategia de anamblu a negocierilor” se mai arată în document. Totodată se face referire și la marile companii care ar putea “pune un pistol la tâmpla guvernării” pentru a se asigura că vor beneficia de ceea ce au nevoie pentru a menține slujbele și investițiile.

Dezvăluirile vin după ce compania japoneză Nissan spune că a primit asigurări și sprijin în cazul negocierilor comerciale privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. #Marea Britanie