În Italia, la Tribunalul din Viterbo a început procesul în care o badantă româncă de 27 de ani îl acuză pe angajatorul ei de agresiune sexuală. Infracţiunea este ceva mai veche, întâmplarea petrecându-se în octombrie 2011 în Tuscania, o comună în Provincia Viterbo, Lazio, însă abia acum anchetatorii italieni au finalizat cercetările şi au trimis dosarul în instanţă spre judecare, după cum relatează Tuscia Web.

În faţa judecătorilor, românca a declarat că a găsit anunţul de angajare în presă. "Mi-a oferit un salariu de 900 de euro şi urma să lucrez cu două zile libere pe săptămână, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Am fost nevoită să trudesc de dimineaţa devreme până seara târziu, în fiecare zi.

Anunțuri
Anunțuri

N-am putut lucra în aceste condiţii decât câteva zile mai ales că eram nevoită să dorm în camera de zi, astfel că nu aveam camera mea. M-am simţit groaznic. Eram tratată ca un sclav", a povestit românca în faţa judecătorilor.

Citeşte şi: Român ARESTAT pe NEDREPT în Italia!ELIBERAT după ce fusese acuzat de un lucru groaznic

"Calvarul meu a început când am întrebat dacă îmi fac actele legale de angajare. De atunci au început să-mi vorbească urât fiind numită chiar curvă şi să mă umilească. Eram nevoită ca, după ce munceam toată ziua, să-i fac masaj soţiei bărbatului care mă plătea", a continuat românca să povestească în instanţă. "În timpul unui astfel de moment, în care îi făceam masaj doamnei, s-a produs şi agresiunea sexuală. În timp ce eram cu mâinile pe spatele femeii, am simţit o mână care mă mângâia nefiresc.

Anunțuri

M-am speriat şi am fugit. M-am oprit la Poliţie unde am povestit ce mi s-a întâmplat", spune românca.

Poliţiştii italieni l-au chestionat pe bărbat asupra celor întâmplate, însă acesta a spus că nici nu poate fi vorba de agresiune sexuală. "Am vrut doar să-i arăt cum să facă masaj soţiei mele", a spus acesta în faţa anchetatorilor. Cu toate acestea, românca nu s-a simţit intimidată şi a depus o plângere la adresa italianului, mai ales că, se pare, acesta nu fusese singurul incident.

Citeşte şi: Destin sau INCOMPETENŢĂ a medicilor? Încă o ROMÂNCĂ a MURIT în Italia

În sprijinul româncei a depus mărturie în instanţă şi un prieten al femeii: "Mă suna aproape în fiecare noapte plângând şi-mi spunea că nu mai suportă umilinţele la care e supusă. Nu se simţea confortabil şi nici în siguranţă. M-a sunat într-o noapte şi mi-a spus că bărbatul a apărut gol în camera de zi şi i-a spus că vrea să facă sex cu ea", a povestit acesta.

Lucrurile istorisite de românca de 27 de ani ar fi putut fi foarte uşor catalogate drept fabulaţii dacă la adresa italianului nu ar mai fi fost formulate şi alte plângeri de-a lungul anilor, acesta părând că a făcut o obişnuinţă de agresarea angajatelor.

Anunțuri

În instanţă, avocatul româncei a spus că alte trei fete au depus plângere împotriva lui de-a lungul timpului, astfel că instanţa a dispus iniţierea unor scrisori rogatorii internaţionale pentru audierea altor victime ale bărbatului.

Procesul va fi reluat la începutul anului viitor. #agresiune sexuală #romani in Italia #badanta