O fetiță de cinci ani i-a transmis un mesaj dur premierului britanic #Theresa May pe care o acuză că nu a făcut mai multe pentru oamenii străzii. Mama ei a înregistrat-o și a distribuit imaginile pe rețelele de socializare, informează Coventry Telegraph. Mesajul micuței Brooke Blair, fiica actriței Holly Matthews a devenit viral și a strâns un milion de vizualizări.

Citește și: Mamele copiilor care au aruncat cu pietre în românca din Marea Britanie și-au cerut scuze

“Mă numesc Brooke Blair și am cinci ani. Trebuie să-ți spun ceva Theresa May”. Așa își începe micuța mesajul. Plină de candoare fetița spune că a văzut sute și chiar milioane de vagabonzi pe străzi și-i spune premierului britanic că ar trebui să fie printre ei să le împartă biscuiți, sandwich-uri și ciocolată caldă, ba chiar să le construiască locuințe.

Anunțuri
Anunțuri

“Uite, am numai cinci ani, nu pot face nimic. Strâng bani, dar nu vor fi niciodată suficienți” îi transmite fetița. “Tu ai o grămadă de bani, cheltuie o parte pentru a-i ajuta pe oameni. Asta trebuie să faci, fiindcă am avut multe războaie în țara asta și nu-mi place acest lucru Theresa May. Sunt foarte supărată” își continuă mesajul Brooke Blair.

Citește și: Mama din Marea Britanie care a șocat lumea, lovește din nou

Majoritatea internauților au remarcat pasiunea cu care micuța și-a transmis mesajul, iar unii chiar s-au gândit că Brooke are stofă de prim-ministru după ce au urmărit înregistrarea de 53 de secunde. Mama fetiței a precizat pe contul ei de socializare că problema oamenilor străzii o preocupă de mai mult timp pe Brooke. “Atunci când i-a văzut m-a întrebat de ce ei nu au o casă” mărturisește femeia care spune că a încercat să-i dea un răspuns pe înțelesul ei.

Anunțuri

Fetița a vrut să știe însă, de ce nu le cumpără mama ei locuințe, iar aceasta povestește că i-a explicat micuței că nu are suficienți bani să facă asta. “Logic, m-a întrebat cine are atunci suficienți bani să facă asta, cine decide? Regina? I-am spus că avem un prim-ministru și m-a întrebat care e numele său. Ea și sora ei mai mică au început să economisească pentru a le cumpăra cadouri oamenilor străzii de Crăciun. Au vândut chiar și o felie de tort, iar banii i-au pus în aceeași pușculiță” a mai dezvăluit mama fetiței. #Marea Britanie #Facebook