Cotidianul Daily Express a publicat în ediția sa electronică un articol despre indignarea stârnită de un refugiat musulman sirian cu patru soții și 23 de copii, care va primi de la serviciile de asistență socială un ajutor financiar de 360.000 € /an.

Imigrantul sirian cunoscut doar sub numele de Ghazia A., a fugit din Siria anul trecut împreună cu întreaga sa familie. El a fost relocat în Germania, cu cele patru soții și 22 de copii ai săi. Vestea bună pentru statul german este că una dintre fiicele sale s-a mutat în Arabia Saudită după ce s-a căsătorit, vestea proastă este că cele patru soții și cei 22 de copii rămași au dreptul la ajutorul social solicitat conform legilor germane.

Anunțuri
Anunțuri

Familia ar putea primi mai mult de 360.000 € pe an, sub formă de ajutoare sociale conform celor spuse de un manager financiar pe site-ul Asociației Angajatorilor din Germania. Deocamdată nu există nici o confirmare oficială asupra acestei cifre. În conformitate cu tradiția islamică, bărbatul în vârstă de 49 de ani poate avea până la patru neveste, atâta timp cât el le poate susține financiar.

Germania nu recunoaște poligamia în mod legal, de ceea imigrantul Ghazia A, a fost nevoit să aleagă o "soție principală", astfel încât restul familiei să poată solicita ajutorul social la care este îndreptățit. Celelalte trei soții sunt considerate ca fiind "prietene" ale imigrantului sirian. Dar un oficial local din orașul Montabaur, a descris situația ca fiind o "exonerare" de la reguli.

Imigrantul trăiește acum cu soția sa "principală" Twasif și cei cinci copii pe care îi are împreună cu ea în orașul Montabaur, din landul Renania-Palatinat, în timp ce celelalte trei neveste și copiii au fost mutați în comunitățile învecinate, situate la o distanță de circa 50 de kilometri.

Anunțuri

Omul era angajat al unui garaj de serviciu și mașini de închiriat în țara sa natală, dar nu a mai lucrat după ce a ajuns în Germania. El și-a exprimat interesul de a lucra din nou, dar a ținut să specifice că angajamentele pe care le are pentru familia sa fac ca acest lucru să fie foarte dificil. Imigrantul a spus că: "În religia noastră este de datoria mea să vizitez fiecare familie și să fiu împreună cu membrii ei". Din această cauză consideră că îi va fi foarte greu să poată lucra full-time într-un loc de muncă stabil.

Unul dintre vecinii lui Ghazia, Serghei Jaufmann, a declarat: "Copiii se joacă toată ziua fotbal pe stradă, iar pe mamă o văd de multe ori, atunci când vine de la cumpărături ..". Informația a stârnit o adevărată dezbatere pe rețelele de socializare, utilizatorii simțindu-se frustrați, unul susținând chiar că "sirianul cu 4 femei și 23 de copii ne este vârât acum pe gât de către autorități ca o nouă normalitate". 

Politica adoptată de guvernul condus de cancelarul Angela Merkel are tot mai puțină susținere în Germania, aceasta fiind de curând insultată și huiduită în timpul unei manifestații de către simpatizanții mișcării PEGIDA, care i-au cerut acesteia ”să plece”.

Anunțuri

  #Angela Merkel #imigranti #Refugiați