Trei români din Marea Britanie au fost bătuți și trimiși la închisoare de o pensionară de 77 de ani pe care au încercat s-o jefuiască. Winifred Peel a fost abordată de trei bărbați care au încercat să-i fure 200 de lire sterline lângă o bancă din Bromborough, informează Metro. Bătrânica nu a fost însă, o pradă ușoară. Ea a reușit să-l prindă pe unul dintre atacatori și a ripostat, lovindu-l de trei ori cu capul de bancomat.

Felix Stoica, Piper Dumitru și Florin Geblescu din Manchester au fost trimiși în închisoare, după ce au recunoscut acuzațiile de jaf ce le-au fost aduse. Procurorul William Beardmore spune că cei trei au mers în satul Bromborough în căutarea unor ținte ușoare și au acționat de îndată ce au văzut-o pe bătrânica de 77 de ani că a introdus codul pin în bancomat.

Anunțuri
Anunțuri

Victima și-a dat seama că cineva stă lângă ea. La un moment dat, bărbatul a intrat în ea și a dezechilibrat-o, făcând-o să se dea la o parte. L-a recunoscut imediat și și-a dat seama că l-a văzut cu doar câteva momente mai devreme, pe când ieșea din Banca Barclays. Winifred Peel l-a auzit spunând că nu funcționează, moment în care a observat o a doua persoană, pe care o văzuse tot la ieșirea din bancă. Acesta s-a aplecat peste ea și a apăsat tasta pentru a retrage 200 de lire sterline. Acela a fost momentul în care pensionara și-a dat seama că e jefuită. L-a prins de guler pe al doilea bărbat și l-a lovit de trei ori cu capul de bancomat, în încercarea de a-l opri. Tâlharii au luat-o la fugă, dar au fost prinși de polițiști care au stabilit că bărbatul pe care bătrânica a reușit să-l prindă și să-l lovească de bancomat e Felix Stoica” a povestit procurorul William Beardmore.

Anunțuri

La rândul ei, Winifred Peel a declarat că tâlharii nu s-au gândit o clipă cum va fi ea afectată de ceea ce ei aveau să facă. ”Pot spune că mi-au schimbat viața. Niciodată nu o să mai am încrederea pe care am avut-o” spune #pensionara de 77 de ani. Judecătorul Norman Wright le-a spus celor trei acuzați că și-au ales o țintă ușoară, o bătrână de 77 de ani. “În pofida vârstei, ea a rezistat și s-a luptat cu voi” a precizat judecătorul. Autoritățile au descoperit că Felix Stoica avea numeroase antecedente penale și a mai fost condamnat tot pentru jaf. În vârstă de 19 ani el a fost condamnat la doi ani de detenție într-un centru pentru delincvenți juvenili. Ceilalți doi, de 18 ani, fără antecedente, au primit câte opt luni de închisoare. #Marea Britanie #romani in UK