Personalul unei frizerii din Luton, Marea Britanie, a fost agresat violent cu bâte de baseball după ce a cerut unui grup de români ce-şi făcea veacul în faţa salonului să-şi găsească un alt loc de băut pentru a nu alunga clienţii. Unul dintre angajaţii frizeriei a fost transportat la spital în urma atacului, în timp ce alţi angajaţi, precum şi clienţi ai localului au suferit răni minore.

Proprietarul frizeriei de cinci stele din Luton, Mohammad Abbas Khan, a declarat pentru britishasiansuk.com că frizerul spitalizat are o rană la cap, fiind în prezent, în imposibilitatea de a-şi mişca un braţ. El a adăugat că le-a cerut românilor să nu mai stea în faţa salonului său pentru a da posibilitatea clienţilor să poată intra nestingheriţi în frizerie, fapt ce i-a deranjat foarte tare pe cei care se aflau, deja, sub influenţa alcoolului, ajungând să se împingă şi să se certe.

Anunțuri
Anunțuri

Iniţial a crezut că a scăpat de ei pentru că au plecat, doar că în numai câteva minute aceştia s-au întors înarmaţi cu bâte de baseball şi bastoane, au intrat peste clienţii frizeriei lovind pe toţi cei de faţă, fără a ţine cont că sunt angajaţi sau oameni fără nicio legătură cu salonul. "Mi-e foarte frică de faptul că se vor întoarce, spune proprietarul frizeriei. Uneori lucrez până la ora 22:00 sau chiar 23:00 şi nu ştiu ce aş putea face pentru a mă proteja. Am făcut de multe ori plângere către autorităţi, am fost la Poliţie şi Consiliul Local, spunându-le că grupul de români se măreşte şi deranjează pe toată lumea, dar aceştia nu au luat nicio măsură", se plânge proprietarul.

"Am foarte mulţi clienţi musulmani care se tem să mai intre în frizerie pentru că e vorba inclusiv de femei şi copii care ori de câte ori vor să vină se tem de persoanele dubioase care îşi fac veacul în preajma intrării.

Anunțuri

Stau acolo cât e ziua de lungă, beau, fumează şi fac gălăgie", continuă acesta. "Eu cred că ei sunt aici ca să-şi facă un rost în viaţă, nu pentru a face probleme celorlalţi", a concluzionat proprietarul frizeriei. #Marea Britanie #romani in UK #Violenta